Fundatia Vodafone reabilitează şcolile grav afectate de inundaţii

0
260

Fundaţia Vodafone România este alături de victimele inundaţiilor din judeţul Galaţi prin finanţarea lucrărilor de reabilitare a unităţilor de învăţământ din localităţile cele mai grav afectate. Întrucât 920 de preşcolari şi şcolari sunt acum în imposibilitatea de a începe cursurile, Fundaţia Vodafone România a alocat 50.000 de Euro pentru repararea şi reamenajarea şcolii din comuna Costache Negri şi a grădiniţei din comuna Cudalbi. În plus, şcoala din Costache Negri va fi dotată cu trei calculatoare şi un proiector, iar câteva sute de copii vor primi pachete cu îmbrăcăminte. Lucrările de reparaţii sunt coordonate cu sprijinul şi implicarea Asociaţiei React – unul dintre partenerii tradiţionali ai Fundaţiei Vodafone – şi vor dura o săptămână – în cazul gradiniţei, şi două săptămâni, pentru şcoala din Costache Negri.