Agent al Poliţiei Locale accidentat în timpul serviciului

0
412

Un agent al Poliţiei Locale Craiova a fost accidentat, ieri-seară, în jurul orei 18.30, în timp ce dirija traficul rutier la intersecţia bulevardului „Carol I” cu strada „Păcii”. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Marius Băltăreţu, de 35 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Skoda pe strada „Păcii”, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers când a pătruns pe bulevardul „Carol I” şi l-a călcat pe picior, cu roata stângă din faţă, pe Marius Gogoşanu, de 44 de ani, din Craiova, poliţistul local care era în timpul serviciului. Cel din urmă a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru investigaţii suplimentare, iar şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.