Toto Cutugno, interpretul de neuitat al hit-ului „Un italiano vero”, s-a stins din viaţă

0
375

Celebru în Italia, dar şi în străinătate, pentru hit-ul său „Un italiano vero” şi pentru câştigarea Eurovision (1990) cu „Insieme: 1992”, Toto Cutugno a decedat la Spitalul San Raffaele din Milano, la vârsta de 82 de ani. Imediat, pe X (ex-Twitter), premierul Giorgia Meloni a scris: „Ciao a Toto Cutugno, un italiano vero!”. Cel mai mare succes al său datează din 1983, când a fost nr. 1 în topurile din Italia şi Elveţia şi nr. 2 în Franţa. Refrenul ameţitor al acestui hit atemporal este în continuare la vogă pe posturile de radio: „Lasciatemi cantare con la chitarra in mano, lasciatemi cantare, sono un italiano”. Toto Cutugno, pe numele său Salvatore Cutugno, cântăreţ, instrumentist şi compozitor, are peste 18 albume şi a vândut peste 100 milioane de discuri. După Gigliola Cinquetti, în 1964, a fost al doilea italian care a câştigat Eurovision. De 15 ori a participat la Festivalul de muzică de la San Remo.