Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului

0
523

Data de 23 august are multe sensuri pentru români. Este ziua în care s-a reuşit scoaterea ţării dintr-o alianţă dezavantajoasă şi ziua în care România a trădat o alianţă cu care intrase în război. A fost Ziua Naţională pentru decenii, acum e Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

La data de 23 august 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. Armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Din 1948 şi până în 1990 a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României.

Din 2011, ziua de 23 august a fost declarată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului. În Europa, din 2009, data este marcată ca Ziua europenă a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare.