Incendii de vegetaţie uscată în Craiova şi judeţ

0
348

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj spun că se confruntă cu un val de incendii de vegetaţie uscată, în majoritatea cazurilor acestea fiind provocate de ţigări aprinse aruncate la întâmplare. Astfel, numai în week-end-ul trecut, pompierii au avut şapte intervenţii pentru localizarea şi lichidarea incendiilor de vegetaţie uscată, care au afectat, în total, aproximativ 50 de hectare din Craiova, Calafat şi localităţile Maglavit, Gogoşu şi Şimnicu de Jos.

“Pe tot parcursul săptămânii trecute ne-am confruntat cu incendii de vegetaţie uscată. Din fericire, au fost lichidate fără probleme, înainte să se întindă prea mult, cauza incendiilor fiind jar-scântei aruncate la întâmplare (ţigară) de persoane necunoscute şi flacără deschisă. Flacăra deschisă provine de arderea miriştilor şi dorim să atragem atenţia că nerespectarea măsurilor specifice la arderile de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin distrugerea florei şi faunei, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate se face numai după ce aţi obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc de la primărie”, a precizat plt. Cristian Dumitrică, din cadrul Biroului de presă al ISU Dolj.