Criminalul de la Orodel, în stare gravă în spital

0
299

Constantin Tudosie, bărbatul din comuna doljeană Orodel acuzat că şi-a ucis soţia şi un consătean, în cursul zilei de sâmbătă, este internat, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce, duminică, i s-a făcut rău în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj.

Reprezentanţii IPJ Dolj susţin că, sâmbătă, după ce şi-a înjunghiat consăteanul, pe Florin Buţă, de 77 de ani, în plină stradă, martorii au încercat să pună mâna pe Constantin Tudosie, iar acesta a încercat să scape. Băut fiind, în timp ce fugea, bărbatul a căzut de mai multe ori şi s-a lovit. De altfel, după ce poliţiştii l-au reţinut, sâmbătă după-amiază, l-au dus pe bărbat întâi la unitatea medicală din Pleniţa, unde a primit îngrijiri şi abia apoi au ajuns cu el la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru a fi audiat de procurorul de caz. A ajuns în arest, iar duminică, pentru că starea lui s-a agravat, a fost solicitată o autospecială a SMURD, care l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Bărbatul, intrat în comă de gradul III, este internat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a unităţii medicale.

“Diagnosticul său este comă de gradul III, traumatism cranio-cerebral sever, hematom subdural fronto-partietal drept masiv, hemoragie subarahnoidiană. Este internat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, în stare gravă, este monitorizat şi primeşte tratamentul adecvat, însă prognosticul este sever”, ne-a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Pentru că pe numele bărbatului a fost emis, duminică, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, salonul în care acesta se află este păzit de poliţişti, după cum au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

CARMEN ZUICAN