Cum s-a „reevaluat” deputatul de Dolj, Florinel Stancu

0
939
Deputatul social democrat, Florinel Stancu, anonim ca prestaţie parlamentară, şi-a anunţat pe Facebook „transferul” la Pro România lui Victor Ponta, investit fiind, drept recompensă, ca „noul coordonator” pentru judeţul Dolj. Ştirea a fost preluată, în viteză, de media, fără alte comentarii adiacente, neprezentând interes, decât din perspectiva „pierderii” riscante în tabăra social democraţilor de la Camera Deputaţilor. Fără să ştie, Florinel Stancu devine primul parlamentar social democrat de Dolj, care migrează, în cei 30 de ani, de democraţie. Se poate aşadar considera un pionier, în teritoriul „dezertărilor” discutabile. Chiar primarii social democraţi, de la Dolj, în vremuri „de bejenie” pentru ei, n-au făcut asemenea gesturi, decât în rare ocazii, revenind apoi la matcă. Şi consecvenţa asta spune multe. Scrie Florinel Stancu, în motivarea demisiei sale, între altele: „După o lungă perioadă de activitate politică în cadrul PSD (…) pentru a mă alătura singurului partid de centru-stânga, social democrat, pro-european şi pro-cetăţeni din România (…). Vreau să ştiţi că liderii PSD nu au înţeles nimic din votul de pe 26 mai a.c.” Ce întristare! Florinel Stancu, botezat „Hagi”(!!) se consideră un om de aleasă onoare, cu principii ferme, inflexibile ş.a.m.d. O neclaritate: cât de „lungă” este perioada sa de activitate politică în cadrul PSD Dolj? Nu cumva a naufragiat, în urmă cu puţini ani de la vechiul PNL, împreună cu un amic, năpădit acum de probleme cu justiţia? Nu cumva a fost trecut pe lista de deputaţi social democraţi „prin delegare”, întrucât vechiul său partener are frisoane din motivele ştiute? Deputatul Florinel Stancu (52 ani) nu poate fi bănuit a avea amnezie, deşi canicula face rău multora, dar când funcţiile deţinute anterior (director SGA Dolj, membu în nenumărate consilii de administraţie ş.a.m.d.) s-au datorat şi cochetării cu social democraţii, o minimă decenţă nu strică. Astfel de “trădări” nu se fac, decât dacă ai morala de gumă, când partidul care ţi-a dăruit un mandat, altminteri nemeritat, “suferă” în Camera Deputaţilor, la orice moţiune de cenzură. Surmontăm alte detalii din CV-ul depus la Camera Deputaţilor, oricum neluat în seamă, dar atrage atenţia faptul că între 2005-2007, Florinel Stancu a absolvit Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, la Universitatea din Craiova, după ce în prealabil absolvise Facultatea de Mecanică, secţia TCM, în 1993. S-a redus cumva la 2 ani facultatea menţionată? Poate fi vorba totuşi de o eroare, care nu trebuie supra-licitată. Florinel Stancu se poate duce la orice partid crede de cuviinţă, interesează prea puţin opţiunile sale politice. Motive de regret, pentru necântărirea corectă a lucrurilor, pot avea cei care l-au trecut pe lista de candidaţi. De fapt ce ocultează premeditat Florinel Stancu să spună este altceva, şi anume că şi-a dorit funcţia de preşedinte executiv al PSD Dolj, şi i s-a spus să stea în banca lui. Alte comentarii sunt inutile. Şi politica are şarmul ei când e făcută –preferabil- de oameni care au ceva chemare, ceva discurs, nu doar ambiţie şi mici interese. Cât priveşte aserţiunea că „PSD nu a înţeles nimic din alegerile de la 26 mai a.c.” venită din partea unui spirit luminat, chiar face muci PSD-ul de la Dolj. Semn că „tunarul” este orb. Răsculat “ideologic”, cu silueta sa înşelătoare, ca femeia la spate păpuşă şi la faţă mătuşă,  facem pariu că Pro România este doar o staţie, pentru Florinel Stancu, în drumul spre alte destinaţii. Deşi, prea mulţi nu o să păcălească.