Cei doi tineri din Craiova, o femeie şi un bărbat, de 26, respectiv 31 de ani, arestaţi preventiv în noiembrie anul trecut pentru trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc, au fost condamnaţi. Judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au găsit vinovaţi, femeia fiind condamnată la 4 ani de închisoare cu executare, în timp ce bărbatul a scăpat cu 2 ani de închisoare cu suspendare şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Sentinţa, pronunţată săptămâna trecută, nu este definitivă, cei doi inculpaţi, care au fost menţinuţi sub control judiciar, declarând deja apel. Oamenii legii au găsit, în urma descinderilor făcute la locuinţele lor, pastile de amfetamină, canabis, haşiş, dar şi cocaină.
Reamintim că, în baza informaţiilor pe care le aveau, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu un procuror al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au desfăşurat o acţiune, în Craiova, pentru destructurarea unei reţele de traficanţi de droguri de risc şi mare risc. Astfel, joi, 26 noiembrie 2015, oamenii legii au descins la două locuinţe din municipiu, la Marius Andrei Anastasescu (31 de ani) şi la Elena Alexandra Jianu (26 de ani). La percheziţii s-au descoperit 192 de comprimate de ecstasy, unele dintre ele în ambalaje cu inscripţia “Chupa Chups”, 70 gr. de canabis, 3 grame de rezină de canabis (haşiş), muguri de canabis, dar şi 1 gr. de cocaină şi mai multe pliculeţe cu urme de cocaină.
În plus, cei doi craioveni aveau şi instalaţii artizanale de propagare a luminii şi căldurii (pentru creşterea plantelor) şi de consum a canabisului, toate fiind ridicate în vederea cercetărilor. Şi cei doi craioveni au fost „săltaţi” de poliţiştii de crimă organizată şi duşi la audieri, la sediul DIICOT – Craiova. La finalul audierilor procurorul de caz a dispus reţinerea celor doi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc. O zi mai târziu, pe 27 noiembrie, au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care le-a emis mandate pentru 30 de zile. Cei doi inculpaţi au contestat măsura arestării preventive, iar pe 4 decembrie 2015 Curtea de Apel Craiova le-a admis contestaţiile, bărbatul fiind plasat sub control judiciar, în timp ce femeia a ajuns în arest la domiciliu, măsură prelungită până la 1 februarie a.c.
Şi-au recunoscut faptele
Pe 23 martie a.c. s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care cei doi au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri, iar pe 12 iulie a.c. a fost pronunţată sentinţa. Craiovenii şi-au recunoscut faptele şi au cerut să beneficieze de prevederile vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Astfel, Marius Andrei Anastasescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, iar Elena Alexandra Jianu a primit o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare: „condamnă pe inculpatul Anastasescu Marius Andrei la pedeapsa de 2 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Primăria municipiului Craiova sau la Serviciul Public de Asistentă Medico-Socială Craiova. (…) Condamnă pe inculpata Jianu Elena Alexandra la pedeapsa de 4 ani închisoare. Dispune distrugerea cantităţilor de droguri ridicate de la cei doi inculpaţi şi rămase efectuarea analizelor de laborator. Obligă pe fiecare din inculpaţi la câte 1.000 lei cheltuieli judiciare. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 07 2016”, se arată în hotărârea instanţei. Cei doi inculpaţi, faţă de care s-a menţinut măsura controlului judiciar, au declarat apel, la începutul acestei săptămâni, apelurile lor urmând să fie judecate la Curtea de Apel Craiova.