Admitere la UMF Craiova: Concurenţă pentru locurile de la buget

0
269

Emoţii mari pentru părinţi, dar şi pentru absolvenţii de liceu care au susţinut concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, în speranţa că vor putea deveni medici, farmacişti sau medici dentişti. Zeci de părinţi îşi aşteptau ieri, în faţa clădirii de pe strada Petru Rareş, copiii care au dat examenul de admitere la facultăţile de Medicină, Farmacie sau Medicină Dentară. Peste o mie de candidaţi au concurat pentru 254 de locuri subvenţionate la cele trei facultăţi. Cea mai mare concurenţă a fost la Farmacie, şase candidaţi pe un loc fără taxă.

Concurenţă a fost, ca şi în anii trecuţi, pe locurile de la buget, cei mai mulţi dintre candidaţi (673) optând pentru Facultatea de Medicină, care a scos la concurs 210 locuri la buget. Pentru absolvenţii de liceu înscrişi la acest examen, alegerea este motivată, în principiu, de oportunităţile profesionale pe care le oferă o carieră de medic.

Candidaţii au intrat în sălile de examen cu mari emoţii înainte de începerea concursului, care a durat trei ore. Evaluarea de ieri s-a dat pentru admiterea la facultăţile de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară şi, la fel ca în ceilalţi ani, varianta aleasă a fost cea a testului-grilă.  Emoţii mari au fost şi pentru părinţii care au aşteptat în faţa clădirii UMF Craiova timp de trei ore.

Cea mai mare concurenţă, la Farmacie

Anul acesta, la Facultatea de Medicină au fost scoase la concurs 210 locuri finanţate de la buget, respectiv 80 la taxă, şi s-au înscris 673 de candidaţi. La Medicină Dentară, pentru cele 35 de locuri (buget) şi 40 (taxă) au concurat 183 de candidaţi. Concurenţă mare a fost şi la Farmacie, acolo unde există 29 de locuri la buget şi 70 la taxă, iar numărul de candidaţi a fost 179.

Examenul s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă maximă. Candidaţii au fost monitorizaţi în permanenţă de supraveghetori. În plus, subiectele au fost ţinute secret până în ultima clipă, fiind elaborate chiar de profesorii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. În ceea ce priveşte modalitate de corectare a grilelor, fiecare întrebare  a avut cinci variante de răspunsuri (a,b,c,d,e) din care  au fost corecte una sau mai multe variante.  Contestaţiile candidaţilor pot fi depuse azi, între orele 10.00-14.00 la secretariatele facultăţilor. Admiterea se face în ordinea descrescătoare a punctajelor finale de admitere obţinute de candidaţi, în limita numărului de locuri pentru care se organizează concurs, stabilit pentru fiecare profil/facultate/specializare, punctajul minim de admitere fiind jumătate din punctajul maxim. În caz de punctaje finale de admitere egale se va folosi drept criteriu de departajare media generală a examenului de bacalaureat.

Admiterea la UMF Craiova se încheie mâine

Mâine, tot începând cu ora 10.00, este programat concursul pentru celelalte programe de studiu pe care Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova le derulează, şi anume Moaşe, Asistenţă medicală generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, respectiv Tehnică dentară. La Asistenţă Medicală numărul de locuri bugetate este de 29, în timp ce pentru taxă sunt prevăzute 95 de locuri, înscriindu-se 260 de absolvenţi de liceu. Pentru cele 14 locuri de buget şi 10 la taxă de la Moaşe s-au înscris 40 de candidaţi, iar la Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare există 19 locuri la buget şi 10 la taxă, numărul de candidaţi înscrişi fiind de 80. La Tehnică Dentară sunt 117 candidaţi pentru cele nouă locuri de la buget şi 35 de la taxă.

Ca şi în cazul concursului de ieri, accesul candidaţilor în sală este permis cu maximum o oră înainte de începerea probei. Pentru a intra în sala de concurs, candidaţii trebuie să aibă asupra lor buletinul sau cartea de identitate, legitimaţia de concurs (eliberată la înscriere) şi pix cu mină de culoare neagră. La începutul probei de concurs, fiecare candidat va primi de la şeful de sală un caiet cu subiecte, o pagină dublă, autocopiantă, cu grila de completare a răspunsurilor, instrucţiuni de completare a testelor grilă şi hârtie pentru ciorne. Timpul destinat rezolvării grilei este de trei ore (respectiv două ore pentru testul cu 50 de întrebări), socotit din momentul în care caietele cu subiecte au fost distribuite, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit pentru elaborarea grilelor.