Mircea Geoană a discutat cu oficialii germani situaţia politică din România

0
351

Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Senatul României, Mircea Geoană, a avut în aceste zile discuţii telefonice cu Susanne Kastner, preşedintele Grupului de prietenie româno-german, preşedintele Comisiei de apărare din Bundestag şi vicepreşedinte al Bundestag, precum şi cu Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei de afaceri europene din Bundestag.

Discuţiile s-au referit la recentele evoluţii politice din România, precum şi la paşii pe care autorităţile române trebuie să îi facă pentru normalizarea relaţiilor cu Uniunea Europeană, dar şi cu statele membre. Aşa cum a reieşit foarte clar, interesul ambelor părţi, dincolo de fracturile ideologice, este legat de o Românie europeană şi de o relaţie româno-germană puternică, predictibilă şi pe termen lung. În acest context, Mircea Geoană a subliniat importanţa deosebită pe care România are datoria să o acorde relaţiei cu Germania, ţinând cont, printre altele, că acest stat este unul din principalii parteneri comerciali ai ţării noastre. Pentru România, în perioada următoare, prioritară este depăşirea rapidă şi convingătoare a tuturor asperităţilor survenite într-o perioadă agitată în politica românească şi europeană.