Închisoare cu suspendare pentru agentul Duţă de la Poiana Mare

0
114

Agentul Dănuţ Duţă, de la Secţia nr. 10 Rurală Poiana Mare, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a cerut şi primit 200 de euro ca să „rezolve” un dosar, a fost condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, de judecătorii de la Tribunalul Dolj, la trei ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de inculpat, cât şi de procurori.

După doar trei termene, în condiţiile în care dosarul a fost înregistrat la jumătatea lunii mai pe rolul instanţei, judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat soluţia în cazul traficului de influenţă comis de agentul de Poliţie Dănuţ Duţă. Miercurea trecută, pe 18 iulie, judecătorii l-au găsit vinovat pe bărbat şi l-au condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În această perioadă, instanţa a stabilit că Duţă trebuie să se prezinte în ultima săptămână a fiecărei luni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Reamintim că, în rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a reţinut faptul că, pe 8 martie a.c., Daniel S., din comuna Ghidici, a sesizat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj din cadrul DGA faptul că, în luna ianuarie 2012, agentul de poliţie Dănuţ Duţă i-a cerut bani pentru a interveni pe lângă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat ca să-i obţină o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care era cercetat pentru lovire şi alte violenţe şi ameninţare. Denunţătorul le-a spus anchetatorilor că auzise prin comuna sa, de la mai multe cunoştinţe, că Duţă poate să-i rezolve problema, contracost, bineînţeles, şi din această cauză l-a abordat şi el.

A fost înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a obţinut autorizaţie de interceptare a convorbirilor poliţistului, iar denunţătorul l-a contactat stabilind să se întâlnească şi să discute, miercuri, 9 mai a.c. S-au întâlnit prin comuna Ciupercenii Noi şi au stat de vorbă în maşina denunţătorului. Cel din urmă i-a spus că nu ştie ce se mai întâmplă cu dosarul său, în condiţiile în care el se împăcase cu persoanele pe care le agresase. Poliţistul i-a spus că de dosar s-a ocupat un coleg de-al său care l-a trimis deja la Parchet pentru a se dispune soluţia, susţinând că a discutat deja cu procurorul şi că lucrurile se vor rezolva într-un mod favorabil, cu neînceperea urmăririi penale sau cu o amendă administrativă, însă pentru asta i-a cerut lui Daniel S. 200 de euro, după cum se arată şi în transcrierea discuţiei dintre cei doi, aflată la dosarul cauzei: Dănuţ Duţă: “(…) De ei depinde. Şi eu de asta zic că un 200 de euro nu e o sumă nici prea mare, dar nici, ştii, de aruncat aşa. Şi i l-am pus în plic şi ia vere colea şi rezolvă-l şi pe ăsta, aşa cum e mai bine. Acum el ce mai îmi zise? Bă, zice, să nu mă forţezi să dau repede soluţie, faţă de cum a venit dosarul pentru că doamna prim…”.

Două zile mai târziu, pe 11 mai a.c., dimineaţa, denunţătorul s-a întâlnit din nou cu poliţistul, pe strada “Tudor Vladimirescu”, din Calafat. Cei doi au discutat, denunţătorul i-a înmânat poliţistului 200 de euro (bancnotele fiind anterior marcate criminalistic) şi a primit asigurări că se va rezolva totul. Imediat ce s-au despărţit cei doi, echipa operativă l-a reţinut pe poliţist, care a fost adus la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Aici, în timpul audierii, bărbatul a recunoscut şi a regretat săvârşirea infracţiunii. Agentul Dănuţ Duţă a fost reţinut pe 11 mai, Tribunalul Dolj a respins ulterior propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia, însă procurorii au făcut recurs, care s-a judecat pe 14 mai, la Curtea de Apel Craiova. Magistraţii de aici au admis recursul procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a poliţistului, care a ajuns după gratii, fiind eliberat după o lună, mai exact pe 13 iunie a.c.

Prin sentinţa pronunţată pe 18 iulie, instanţa a mai stabilit că inculpatul trebuie să achite 450 lei cheltuieli judiciare către stat, în termen de 10 zile de la pronunţare atât procurorii, cât şi inculpatul putând ataca hotărârea cu apel.