O nouă evaluzare a Codului de conduită privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul onlin

0
442

Comisia Europeană a publicat  ieri, 22 iunie, rezultatele celei de a cincea evaluări a Codului de conduită din 2016 privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online. Rezultatele sunt, în general, pozitive: 90 % din conținutul semnalat este evaluat de companiile informatice în decurs de 24 de ore, iar 71 % din conținuturile considerate a fi discursuri ilegale de incitare la ură sunt eliminate. Cu toate acestea, platformele trebuie să îmbunătățească și mai mult transparența și feedbackul către utilizatori. Ele trebuie, de asemenea, să asigure o evaluare consecventă de-a lungul timpului a conținutului semnalat; evaluări distincte și comparabile efectuate în momente diferite au revelat divergențe în materie de performanță.

, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: „Codul de conduită rămâne un exemplu de reușită în ceea ce privește combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online. Acesta a adus îmbunătățiri urgente, respectând totodată pe deplin drepturile fundamentale. Codul a creat parteneriate valoroase între organizațiile societății civile, autoritățile naționale și platformele IT. Acum este momentul să se garanteze faptul că toate platformele au aceleași obligații în cadrul pieței unice în ansamblu și să se clarifice în legislație responsabilitățile platformelor de a spori siguranța online a utilizatorilor. Ceea ce este ilegal offline rămâne ilegal și online.

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „Salut aceste rezultate bune. Cu toate acestea, nu ar trebui să ne mulțumim cu aceste îmbunătățiri și ar trebui să continuăm pe această cale. Invit platformele să elimine lacunele observate în cele mai recente evaluări, în special în ceea ce privește furnizarea de feedback către utilizatori și transparența. În acest context, viitorul act legislativ privind serviciile digitale va aduce o schimbare binevenită. Acesta va crea un cadru european pentru serviciile digitale și va completa acțiunile de combatere a discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online pe care UE le desfășoară deja. Comisia va avea în vedere, de asemenea, adoptarea de măsuri obligatorii de asigurare a transparenței pentru platforme, pentru a clarifica modul în care acestea abordează discursurile ilegale de incitare la ură pe platformele lor.”

A cincea evaluare arată că, în medie:

  • 90 % din conținutul semnalat a fost evaluat de către platforme în termen de 24 de ore, în timp ce acest procent era de numai 40 % în 2016.
  • 71 % din conținuturile considerate a fi discursuri ilegale de incitare la ură au fost eliminate în 2020, în timp ce acest procent era de numai 28 % în 2016.
  • Rata medie de eliminare, similară celei înregistrate în evaluările anterioare, arată că platformele respectă în continuare libertatea de exprimare și evită eliminarea conținuturilor care nu pot fi considerate drept discursuri ilegale de incitare la ură.
  • Platformele au răspuns și au oferit feedback la 67,1 % din notificările primite. Acest procent este mai mare decât în exercițiul de monitorizare precedent (65,4 %). Cu toate acestea, doar Facebook informează utilizatorii în mod sistematic; toate celelalte platforme trebuie să aducă îmbunătățiri.