ICCJ: „Aripa liberală” –Mihai Voicu, Enea Cosmin, Dan Mogoş- achitată

0
1210

După ce la 20 iunie 2019, la judecarea pe fond a cauzei, prin sentinţa pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –secţia penală- fostul deputat liberal Mihai Voicu, ex-preşedinte al PNL Dolj fusese condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar colaboratorii săi Dan Mogoş, fost secretar general şi Cosmin Enea fost vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, condamnaţi la 2 ani, respectiv 3 ani cu suspendare pentru pretinse fapte de complicitate la folosirea influenţei respectiv spălare de bani, la apel, ieri, cei trei ex-liberali au fost achitaţi definitiv. Ei impuseseră colegilor din PNL să doneze între 5.000 şi 20.000 lei pentru a se regăsi pe listele de candidaţi la alegerile locale şi parlamentare din 2012. Cosmin Enea ar fi folosit o parte din bani pentru procurarea de materiale promoţionale, iar restul sumelor le-a însuşit prin firma sa Colliseum.