Întâlnire la vârf între Statele Unite şi China pe fondul problemei nucleare nord coreene

0
290

coreeaDiplomaţi de top şi reprezentanţi ai apărării din Statele Unite şi China au început un dialog la Washington pentru a căuta soluţii astfel încât să forţeze Coreea de Nord să renunţe la programul său nuclear. Discuţiile vin la o zi după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a criticat nereuşita eforturilor diplomaţiei chineze de a convinge Phenianul să renunţe la programul său nuclear. Departamentul de Stat a declarat că discuţiile se vor concentra asupra modalităţilor de a creşte presiunile asupra Coreei de Nord, dar vor acoperi şi arii precum lupta împotriva terorismului şi rivalităţile teritoriale din Marea Chinei de Sud. În cadrul discuţiilor este de aşteptat ca partea americană să preseze China pentru o înăsprire a sancţiunilor asupra Coreei de Nord. Statele Unite şi aliaţii săi ar dori impunerea unui embargou petrolier asupra Coreei de Nord şi impunerea unei interdicţii asupra liniilor aeriene nord coreene, mişcări împotriva cărora, în trecut, li s-au opus China şi Rusia. “Cu toate că apreciez foarte mult eforturile preşedintelui Xi şi ale Chinei în privinţa Coreei de Nord, acestea nu au funcţionat. Cel puţin ştiu că China a încercat!”, a scris Donald Trump pe Twitter. Este încă neclar dacă aceste remarci ale preşedintelui american reprezintă o schimbare semnificativă în modul său de gândire cu privire la eforturile Statelor Unite de până acum de a stopa programul nuclear nord coreean, sau dacă ele reprezintă o întărire a liniei politice a Statelor Unite faţă de China. Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a precizat că Beijingul a depus „eforturi susţinute” pentru rezolvarea tensiunilor din peninsula coreeană, nu ca rezultat al presiunilor externe ci datorită faptului că Republica Populară Chineză este un membru responsabil al comunităţii internaţionale, iar rezolvarea problemei nucleare nord coreene este în interesul Chinei. Un oficial sud coreean aparţinând ministerului Apărării a declarat că Coreea de Nord rămîne pregătită în orice moment pentru efectuarea unui al şaselea test nuclear. Ultimul test nuclear al Coreei de Nord a avut loc în septembrie anul trecut, dar de atunci şi până în prezent a efectuat numeroase teste cu rachete balistice intercontinentale.