Concert coral în Grădina Botanică

0
379

Vară muzicală propusă de Filarmonica „Oltenia” craiovenilor, care sunt invitaţi, spre sfârşitul acestei săptămâni, la două concerte – unul simfonic, în sala instituţiei, altul coral, în Grădina Botanică. Publicul este aşteptat, apoi, în perioada 29 iunie – 3 iulie, să îi însoţească pe artiştii Filarmonicii în „Turneu în oraş” – o serie de cinci concerte susţinute în tot atâtea cartiere craiovene.1

Concertul de mâine, 24 iunie, ora 19.00, este organizat în parteneriat cu Asociaţia Interculturală Româno-Coreeană şi îi aduce pe scena Filarmonicii „Oltenia”, în acompaniamentul Orchestrei Simfonice a instituţiei, condusă de dirijorul Young-Dae Yoo, pe trei solişti din Coreea de Sud. Este vorba despre Jae-Young Heo (tubă), Tae-Hyong Park (violoncel) şi Jaechang Sung (trompetă). Programul cuprinde Uvertura operei „Peter Schmoll” de Carl Maria von Weber, Dansuri pentru tubă şi orchestră de coarde de John Stevens, Rapsodia ungară pentru violoncel şi orchestră, op. 68 de David Popper, Arirang Fantasy de Sung-Wang Choi, „Carnavalul veneţian”, fantezie şi variaţiuni pentru trompetă şi orchestră de Jean-Baptiste Arban, şi Chu-Sang for Haegeum de Kyung-Sub Lee. Un bilet costă 20 lei şi, pentru elevi, studenţi şi pensionari, 15 lei.

Duminică, 26 iunie, ora 11.00, craiovenii sunt invitaţi în Grădina Botanică, la un concert al Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia”, dirijată de Pavel Șopov. Sub genericul „Bijuterii muzicale”, vor fi oferite piese ale repertoriului coral românesc şi universal: El grillo e buon cantore de Josquin des Prez, Hora staccato de Grigoraş Dinicu / Mihail Ştefînescu, Sârba pe loc de Gheorghe Danga, M-a făcut muica oltean de Marian Didu, Vine hulpe di la munte de Adrian Pop, Ciuleandra (galop) de Constantin Rîpă, Fair Phyllis de John Farmer, Ain’t a that good news! De William L. Dawson, Hush! Somebody’s callin’ my name de Brazeal W. Dennard, şi Elijah Rock de Jester Hairston.

Stagiunea estivală a Filarmonicii „Oltenia” va continua, în perioada 29 iunie – 3 iulie, cu „Turneu în oraş”, ajuns la cea de-a IV-a ediţie. De această dată, va încânta publicul din cartierele craiovene Orchestra de suflători a instituţiei, dirijată de Ivan Iliev. Concertele vor avea loc pe 29 iunie în Rovine, pe 30 iunie în Brazda lui Novac, pe 1 iulie în 1 Mai, pe 2 iulie în Valea Roşie şi pe 3 iulie în Craioviţa Nouă. Craiovenii s-ar putea bucura, în această vară, şi de o nouă ediţie a programului artistic „Filarmonica Oltenia (RE)descoperă oraşul… în 33 de minute de muzică clasică”.

 

Noua stagiune muzicală a Filarmonicii „Oltenia”, 2016-2017, se va deschide, potrivit reprezentanţilor instituţiei, pe data de 14 octombrie. Primul şi unul dintre cele mai importante evenimente va fi Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, ajuns la ediţia a 43-a, care se va desfăşura în perioada 18 noiembrie – 1 decembrie a.c