Crin Antonescu, până nu de mult liderul PNL şi chiar preşedintele Senatului, multă vreme oferta pentru alegerile prezidenţiale a ex-USL, hârşit în gherila politicii autohtone, se exprima în câteva teze de luat în seamă, deunăzi, la Realitatea TV. Prima: „Am asistat în aceste zile la sfârşitul regimului Băsescu, din punct de vedere moral, pentru că politic regimul s-a sfârşit în 2012 la referendum, chiar dacă Traian Băsescu a rămas preşedinte. S-a sfârşit acum şi s-a sfârşit jalnic, pentru că tocmai punctul forte, statul de drept, a fost implicat”. A doua: „Marea problemă a României este că Băsescu lasă România cu un PSD întărit. Traian Băsescu mai face un deserviciu României prin aceste întâmplări, întărind o propagandă pesedistă”. Din păcate, şi prima şi a doua teză, aşa cum au fost ele enunţate, deloc argumentat, suferă în plan logic. Astfel, e greu de înţeles în ce măsură „statul de drept” a fost implicat, din moment ce pe numele lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, s-a emis un mandat de reţinere pe 30 de zile în povestea acestuia cu Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu. Crin Antonescu, şi nu doar domnia sa, ca politician, dar şi restul congenerilor din Parlament, ar trebui să-şi reprime orice declaraţie pe această chestiune, indiferent de cât de „fierbinte” pare. În Franţa, ca să oferim un exemplu la îndemână, într-un moment în care atât preşedintele Francois Hollande, cât şi guvernul condus de Manuel Valls, se află la cote scăzute, aproape insondabile, cum se exprima un jurnalist, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy este implicat într-o serie de dosare ce reverberează, ultimul legat de aşa-zisa „afacere Bygmalion”, în care ex-preşedintele UMP, Jean Francois Cope, este acuzat de favorizarea unei agenţii de publicitate electorală – Bygmalion – care ar fi falsificat facturi la cererea partidului de guvernământ de la acea vreme, astfel încât Sarkozy să nu depăşească plafonul admisibil pentru alegerile prezidenţiale din 2012. Singurul politician „din celălalt câmp politic” care a făcut până acum o declaraţie este Segolene Royal, candidatul socialist la alegerile prezidenţiale din 2007, dar şi aceasta a avut referiri la „depăşirea conturilor” în acel moment, aluzie şi la suspiciunile privind eventuala finanţare libiană. Atât. Paradoxal, aflându-se la Monaco pentru a conferenţia, pentru 100.000 de euro, Nicolas Sarkozy l-a criticat, deloc voalat, pe succesorul său. Cam aşa stau lucrurile pe malurile Senei. Cât priveşte reproşul că „Traian Băsescu lasă un PSD întărit” formulat de Crin Antonescu, acesta este de-a dreptul infirm. Cum adică „întărit”? Interpretări pot fi multe la o asemenea rostire, deloc cenzurată. Social-democraţii s-au arătat peste celelalte formaţiuni politice şi la recentele alegeri europarlamentare, când încă nu eclozase „cazul Mircea Băsescu”. Şi apoi, un partid – PSD-ul fiind de mai mulţi ani destul de robust – este întărit sau anemic în funcţie de priza sa electorală. Nici un alt criteriu în afara aderenţei la electorat nu conferă „tărie”, ca să ne exprimăm precum Crin Antonescu. Când un partid teafăr precum PNL ajunge pe mâinile unui lider greu de înţeles în demersurile sale chiar de proprii militanţi, fireşte că lucrurile se schimbă. Are şi PSD-ul luminile şi umbrele sale, despre care se poate discuta, dar nu-şi trage seva electorală pentru alegerile prezidenţiale din ceea ce se comentează voluptos în aceste zile, cu un sadism garnisit cu onestitate jurnalistică.
