Craiovenii suplimentează bugetul cu 800.000 de euro / Primii bani pentru Zoo

0
332

Bugetul Craiovei crește, din această lună, cu 3,51 milioane de lei. Cei aproximativ 800.000 de euro provin în cea mai mare parte din impozitul plătit de craioveni și o mică sumă de la bugetul de stat. La investiții se duc puțini bani, cei mai mulți fiind destinați pentru plata ratei la creditul contractat de autoritatea locală de la BEI. Cea mai bună veste este că au venit primii bani pentru amenajarea Grădinii Zoologice din Parcul Romanescu.

Singurii bani de la bugetul de stat provin de la Ministerul Mediului. Cei 450.000 de lei sunt destinați  pentru amenajarea Grădinii zoologice din Parcul Nicolae Romanescu, aceștia fiind și primii bani pe care ministerul îi alocă proiectului de la Craiova. Valoarea totală a lucrării este de 2,81 milioane de lei, dintre care o cotă de 75% o suportă ministerul și o cotă de 25% (aproximativ 700.000 de lei)- Primăria Craiova. În referatul proiectului de buget se precizează că ministerul urmează să mai trimită la Craiova o diferență de 1,64 milioane de lei pentru acest proiect „în anul următor sau la următoarele rectificări bugetare”.

Grosul banilor, din impozitul pe clădiri

Grosul banilor care intră la buget prin rectificarea din această lună provin însă de la craioveni. Direcția de Taxe și Impozite a Primăriei Craiova prognozase că va colecta de la contribuabili, până în această perioadă a anului, o sumă de 12,83 milioane de lei, însă locuitorii Craiovei au fost mai conștiincioși și au vărsat la buget 13,23 milioane de lei, adică cu 30,6 milioane de lei mai mult. Cei aproape 800.000 de euro sunt sume pe care cetățenii le-au plătit la ghișeele sub formă de impozit pe clădiri și pe care autoritatea locală îi distribuie acum pe cheltuieli, rectificarea bugetară fiind primul punct pe ordinea de zi a ședinței CLM de săptămâna aceasta.

Peste 500.000 de lei pentru un teren cu conducte

Dar să vedem pe ce și-a propus Primăria Craiova să cheltuiească acești bani. Pe listă sunt trecute două terenuri pe care municipalitatea este cam obligată să le cumpere. unul se află în cartierul Brazda lui Novac  (591 de metri pătrați pe strada „Șerban Vodă” nr. 52), autoritatea fiind obligată să-l cumpere deoarece este străbătut de rețele de utilități – cu 558.000 de lei. al doilea teren este în cartierul Mofleni (1.512 metri pătrați în Tarlaua 69, Parcela 5) și municipalitatea trebuie să-l cumpere pentru a se amenaja aici o stație de sortare și compostare a gunoiului – cu 95.000 de lei.

200.000 de lei pentru exproprierile din Cornițoiu

Primăria Craiova intenționează ca, tot din acești bani, să-i despăgubească pe proprietari și să termine de casetat canalul Cornițoiu. Pe traseul acestuia au fost efectuate mai multe puneri în posesie de terenuri, iar pentru finalizarea lucrărilor de amenajare este necesară acum declanșarea procedurilor de expropriere. Autoritatea locală va cheltui 200.000 de lei pentru despăgubirea proprietarilor, urmând ca după aceea să aloce bani pentru închiderea canalului și pe porțiunea cimitirul Sineasca – strada „George Enescu”. Este ultimul segment care, din cauza proprietăților, nu a putut să intre în lucru odată cu celelalte două.

50.0000 de lei vor merge la diverse cabinete notariale

Autoritățile locale vor aloca 50.000 de lei pentru cheltuielile de cazare ale delegațiilor Federației Române de Baschet. Acestea se vor afla în Bănie în perioada 22 iunie – 12 iulie, când se desfășoară Campionatul național de Baby și Minibaschet. O sumă de 100.000 de lei este solicitată de Asociația „The European House” cu care municipalitatea se află în parteneriat pentru îngrijirea a 53 de tineri cu diverse handicapuri, banii fiind ceruți pentru plata utilităților la cele 5 apartamente care se află în Craiova. O sumă de 50.000 de lei și-o păstrează municipalitatea pentru legalizarea propriilor acte juridice la cabinetele notariale.

Împrumutul de la BEI încă ne urmărește

Cea mai mare sumă de bani – 2,75 milioane de lei – trebuie să fie plătită ca rată la împrumutul luat de la Banca Europeană de Investiții (BEI). În 2001, Primăria Craiova a obținut o finanțarte prin programul ISPA pentru infrastructura de apă și canalizare. Valoarea inițială a fost de 70 milioane de euro, apoi a ajuns la 84 milioane de euro, dintre care 75% de la Uniunea Europeană și 25% de la bugetul local. Autoritățile au contractat un împrumut de la BEI pentru a-și acoperi această cotă, care încă se mai rambursează și astăzi. Prin programul ISPA, s-a construit stațuia de epurare de la Făcăi – 26 milioane de euro (începută în 2007 și terminată în 2010); rețeaua de canalizare a fost reabilitată și extinsă cu 55 de kilometri (în Brestei și Catargiu) – 25,9 milioane de euro; rețeaua de apă a fost reabilitată pe 42 de kilomedrti și extinsă pe 6,7 kilometri – 19,7 milioane de euro.