Incidentul armat din Palilula cu trei morţi şi doi răniţi: caz închis!

0
369

Ancheta în dosarul crimelor din decembrie 2016, de la Palilula, când doi localnici şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi grav, împuşcaţi de Dragoş Furtună, de 28 de ani, din Timişoara, care şi-a tras şi el un glonţ în cap, s-a încheiat. Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de omor calificat, tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, ca urmare a decesului autorului. În schimb, a fost constituit un alt dosar penal, în care poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Dolj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, fac cercetări pentru a stabili provenienţa arsenalului descoperit în locuinţa autorului, respectiv 15 arme de foc, puşti, pistoale şi componente, dar şi peste 1.000 de cartuşe.

palilula (4)Dosarul penal constituit pe 2 decembrie 2016 ca urmare a incidentului armat soldat cu trei morţi şi doi răniţi, din satul Palilula, comuna Bucovăţ, s-a clasat. Mai exact, au fost strânse toate probele şi rapoartele medico-legale, dar şi de expertiză balistică solicitate în cauză, au fost încheiate cercetările, dar neavând pe cine să trimită în judecată, întrucât autorul a decedat, procurorul de caz a dispus, conform procedurii, prin ordonanţă, „clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunilor de  omor calificat, tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fapte presupus a fi săvârşite de numitul Furtună Dragoş Cristian”.

Reamintim că, potrivit anchetatorilor, discuţiile între agresor, Dragoş Cristian Furtună, de 28 de ani, din Timişoara, căsătorit cu Mihaela Furtună, din localitate, şi mutat în Palilula cu vreo două luni înainte de incident, şi o parte din cei implicaţi, au început pe 2 decembrie 2016, în jurul orei 14.00. Atunci şi-a lăsat bărbatul maşina pe stradă, în dreptul unei uliţe, iar Ion Stuparu, de 56 de ani, nu a putut să treacă cu remorca cu lemne. Cei doi băieţi ai acestuia, împreună cu Fabian Trandafir, de 35 de ani, au venit să vadă de ce întârzie, timp în care a apărut şi Furtună, însoţit de bunicul soţiei sale, cu care fusese în câmp. S-au certat puţin, însă conflictul s-a stins la acel moment, Dragoş Furtună luându-şi maşina şi pornind spre casă.

N-au vrut să o asculte pe soţia agresorului…

palilula (2)Mai târziu, în jurul orei 16.30, băieţii lui Ion Stuparu împreună cu Fabian Trandafir, de 35 de ani, au pornit cu maşina către Craiova. Au trecut prin dreptul casei lui Dragoş Furtună (casa bunicilor soţiei, mai exact), au încetinit, l-au văzut în curte, au mai mers puţin, apoi s-au întors. Furtună nu mai era în curte, astfel că cei trei au trecut mai departe cu maşina şi au întors din nou. De această dată Dragoş Furtună a ieşit la poartă înarmat cu o macetă şi o coadă de topor, numai că cei trei bărbaţi au coborât din maşină şi l-au dezarmat foarte uşor de cele două obiecte, strigându-i că nu face el legea la ei în sat. Soţia bărbatului, care este medic rezident, a ieşit în stradă să vadă ce se petrece, şi le-a spus celor trei localnici „lăsaţi-l în pace, că e nebun…”. S-au apucat la ceartă, localnicii l-au lovit pe Dragoş Furtună, iar acesta, care avea asupra sa patru arme, a scos una şi a tras către Fabian Trandafir. Deşi rănit, cel din urmă a rupt-o la fugă pe o uliţă, în timp ce fraţii Stuparu au fugit în altă direcţie. Furtună s-a luat după Fabian, în care a tras mai multe gloanţe, după cum s-a stabilit la autopsie, şi l-a rănit la faţă (obraz) pe Vasile Zidaru, de 48 de ani. S-a întors în faţa casei, i-a spus soţiei că viaţa lui s-a terminat, şi a plecat în urmărirea fraţilor Stuparu. I-au ieşit în cale tatăl celor doi, Ion Stuparu, pe care l-a împuşcat în antebraţul drept şi tatăl lui Fabian, Ion Trandafir, pe care l-a împuşcat direct în inimă. Şi-a pus apoi pistolul la tâmplă şi şi-a „zburat” creierii. Ion Trandafir şi agresorul, Dragoş Furtună, au decedat pe loc. Fabian Trandafir, Ion Stuparu şi Vasile Zidaru au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a murit şi Fabian Trandafir. Atât Dragoş Furtună, cât şi soţia sa, aveau documente medicale (obţinute în Germania unde locuiseră o perioadă), din care rezulta că erau sub tratament împotriva depresiei şi altor afecţiuni asociate.

Expertiza balistică a confirmat că autorul a tras cu patru arme

omor palilula (3)Toate cele patru arme, cartuşele, dar şi tuburile de cartuş găsite şi ridicate în timpul cercetării la faţa locului au fost supuse unei expertize balistice: „S-a dispus efectuarea unei expertize balistice asupra pistolului cu glonţ marca STAR calibrul 7,65 având seria îndepărtată prin abraziune, pistolului cu glonţ marca Pietro Beretta, calibrul 7,65 mm, cu seria îndepărtată abraziv, revolverului cu 6 focuri, constructiv neletal,marca Rohm, model RG89, calibrul 9 mm RK şi revolverului cu 1  foc, modificat artizanal să folosească muniţie cu proiectil metalic, respectiv a muniţiei relevante, pentru stabilirea categoriei din care fac parte cele patru arme, starea tehnică a acestora, respectiv dacă tuburile de cartuş percutate ridicate de la faţa locului au fost utilizate în cadrul tragerii cu cele patru arme puse la dispoziţie expertului, în scopul stabilirii situaţiei de fapt”, ne-a explicat procurorul de caz Cristian Ciolacu, precizând că rezultatul expertizei a arătat că, într-adevăr, s-a tras cu toate patru.

Arsenalul din pivniţă, dosar separat

În ceea ce priveşte arsenalul descoperit în pivniţa locuinţei, unde era amenajat un adevărat atelier de modificat arme şi fabricat muniţie, pentru că acestea nu aveau nici o legătură cu omorul, s-a dispus constituirea unui alt dosar, aflat acum în curs de cercetare, oamenii legii încercând să afle provenienţa acestora: „Având în vedere faptul că armele letale şi neletale, respectiv muniţia găsită în imobilul unde locuia Dragoş-Cristian Furtună nu au fost folosite în comiterea infracţiunilor contra vieţii ce fac obiectul prezentei cauze, prin ordonanţa din data de 05.12.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, formarea unui nou dosar şi declinarea cauzei conţinând materialul probator disjuns, spre competentă soluţionare, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova”, după cum s-a mai reţinut în ordonanţa de clasare a cauzei. Având în vedere că în acest caz sunt activităţi de cercetare în desfăşurare, alte amănunte nu au fost făcute publice de anchetatori.