S-a răsturnat cu autocamionul pe DN 6

0
360

Două persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale, sâmbătă seara, în urma unor accidente de circulaţie petrecute din cauza neatenţiei. Din fericire, ambii răniţi au scăpat cu leziuni care nu le pun viaţa în pericol, după cum au precizat poliţiştii doljeni, însă în ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.accident

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, cel mai spectaculos accident s-a petrecut pe raza localităţii Coţofenii din Faţă, pe DN 6. Astfel, din cercetările poliţiştilor de la Rutieră ajunşi la faţa locului s-a stabilit că sâmbătă, în jurul orei 18.45, Robert Urucu, de 27 de ani, din comuna Plopşoru, în timp ce conducea pe D.N. 6, dinspre Craiova spre Filiaşi, un autotractor, care tracta o semiremorca, la km 247+400, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se în partea dreaptă, în afara parţii carosabile. Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului l-au testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în vederea recoltării de probe de sânge pentru determinarea alcoolemiei, iar pe numele său s-a întocmit un dosar penal.

Şi tot sâmbătă, în jurul orei 19.45, Irina J., de 19 ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Bucureşti, dinspre Balş către strada Sărarilor, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, a virat spre dreapta şi a lovit un motociclu, condus de Valentin L., de 27 de ani, din Craiova, în aceeaşi direcţie de mers. În urma accidentului motociclistul a fost rănit uşor. Şi în acest caz poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.