Locuitorii din Călăraşi au sărbătorit ziua comunei în straie populare

0
994

Locuitorii din comuna Călăraşi s-au aflat, sâmbătă, în mare sărbătoare. Cu ocazia Sfinţilor Constantin şi Elena, ca în fiecare an, localitatea îşi aniversează şi ziua, prilej de mare bucurie şi distracţie pentru toată lumea. Cu mic, cu mare, călărăşenii s-au adunat în parcul din faţa Primăriei şi au pornit în alai, îmbrăcaţi în costume populare, spre stadion, acolo unde s-a încins o petrecere cu cântec, joc şi voie bună. Fântâna săpată în amintirea inegalabilei Maria Tănase a fost resfiinţită de un sobor de preoţi, iar noua sală de festivităţi din satul Sărata a fost inaugurată cu un spectacol folcloric, susţinut de interpreţi plecaţi chiar din Călăraşi, Lavinia Bârsoghe, Rozica Petra şi Paul Negoiţă Band.calarasi 4

Înconjurată de florile multicolore care înfrumuseţează, în orice vară, parcul din faţa Primăriei, fântâna „Maria Tănase” a fost ridicată în urmă cu 20 de ani şi, de atunci, le astâmpără setea tuturor celor care poposesc sub cerdacul de lemn care o acoperă. Sâmbătă, în zi de mare sărbătoare, izvorul cu apă rece a fost resfiinţit de un sobor de trei preoţi, acesta fiind primul moment din programul ediţiei a XII-a a Zilei comunei Călăraşi.

Îmbrăcaţi în straie tradiţionale, copiii au pornit într-un alai al paradei portului popular, parcurgând pe jos distanţa dintre primărie şi stadionul din comună. Alături de elevii de la şcolile din Călăraşi şi Sărata şi Ansamblul Folcloric „Bordeiaşul”, au fost prezenţi şi Ansamblul „Doina Mischiului”, Ansamblul „Brâuleţul” – Turceni (judeţul Gorj), Ansamblul „Crăiţele” – Maglavit, Ansamblul „Alunelul” – Pieleşti, Ansamblul „Drag de joc” – Poiana Mare, Ansamblul „Bordeiaşul” – Bechet, Ansamblul „Ion Șerban” – Işalniţa. Alaiul a fost deschis de o căruţă trasă de doi cai, care era împodobită în covoare tradiţionale olteneşti viu colorate, iar muzica populară nu a lipsit. Oamenii au ieşit pe la porţi să admire alaiul, mulţi dintre copii purtând costume populare autentice foarte vechi, scoase din lada de zestre a bunicilor.  calarasi 3

Joc şi voie bună pe stadionul din comună

După un drum de 30 de minute, alaiul popular a ajuns la stadion, acolo unde fiecare ansamblu a prezentat un program artistic deosebit. În ciuda soarelui dogoritor care a spart norii, localnicii s-au distrat pe cinste, bucurându-se de muzică, dar şi de grătarele sfârâind de tot felul de bunătăţi. Copiii au dat fuga la tiribombe şi la dozatoarele cu sucuri şi îngheţate. După orele prânzului şi până târziu în noapte, pe scenă au urcat renumiţi interpreţi ai Ansamblului „Maria Tănase” din Craiova, printre aceştia Maria Ionescu Căpitănescu, Lavinia Bârsoghe, Cristian Bănăţeanu, Paula Butuşină şi Liliana Popa. A fost un spectacol apreciat de toţi călărăşenii care au încins horele pe gazonul de pe stadion. La final, când s-a lăsat întunericul, toţi cei prezenţi s-au bucurat de un spectaculos joc de artificii.calarasi

Sala de festivităţi a fost inaugurată

Tot sâmbătă, a fost inaugurată şi sala de festivităţi care se găseşte în centrul satului Sărata. Lucrările au fost demarate anul trecut şi s-au încheiat în timp record, astfel că toţi localnicii au putut să fie invitaţi să vadă cum au ieşit lucrările. Sala are peste 170 de locuri şi dispune de toate dotările moderne, inclusiv instalaţie de climatizare.

„Acest sat de oameni muncitori, deosebiţi, s-a schimbat radical în ultimii 20 de ani. Mergeţi pe orice linie a comunei şi o să vedeţi construcţii noi, lucruri frumoase. Și asta li se datorează lor, ei sunt aceşti oameni care au făcut totul. Cred că este cel mai frumos centru civic, nici nu cred că există multe comune în acest judeţ, poate chiar în ţară, ca la nivelul unui sat de 1.700 de locuitori să aibă asemenea lucruri frumoase: o biserică, şcoală, dispensar, farmacie, grădiniţă, iar singurul lucru care lipsea este această sală de festivităţi. Nu cred că nu aţi observat, atunci când veneau sărbătorile de iarnă, ce se întâmpla cu copii noştri din Sărata. Se înghesuiau în câte o clasă, nu puteau să vadă părinţii programul. La toate întâlnirile pe care le-am avut cu prietenii noştri din Franţa a trebuit să îi ducem în alte locaţii, în loc să îi ducem aici, la Sărata”, a spusa primarul localităţii Călăraşi, Vergică Șovăilă.calarasi 5

Spectacol şi la Sărata

După inaugurare, toţi cei prezenţi au fost invitaţi să asiste la un frumos spectacol folcloric pe care l-au susţinut cei trei artişti proveniţi chiar din satul Sărata – Lavinia Bârsoghe, Rozica Petra şi Paul Negoiţă Band.

„Această sală intră în patrimoniul orcenilor (n.r. – satul Sărata mai este cunoscut şi cu vechea denumire Oarca), ca şi celelalte făcute de-a lungul timpului. Nu se fac uşor, se fac cu eforturi financiare. Vă mulţumesc vouă, celor din Sărata, care aţi fost mereu alături de mine şi care mi-aţi dat speranţe, care m-aţi susţinut permanent. De aceea, am şi făcut ceea ce vedeţi. Să nu uitaţi niciodată că nu aveaţi doctor, că atunci când aveaţi nevoie de un antinevralgic trebuia să ajungeţi la Călăraşi, să nu uitaţi cum arătau şcolile. Datorită acestui preot deosebit, Mihail, şi cu ajutorul nostru, am făcut şi această biserică frumoasă. Această investiţie în sala de festivităţi nu va fi ultima, vor mai urma şi altele”, a promis primarul Vergică Șovăilă.

LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU

calarasi 2

calarasi 1