România, cel mai mare consum de pâine pe cap de locuitor din Europa

0
729

România are cel mai mare consum de pâine pe cap de locuitor din Europa, peste 80 de kilograme pe an, firmele din străinătate ţinând cont de această piaţă, în ciuda infrastructurii deficitare. dovada fiind participarea numeroasă la evenimentul de la Târgu Mureş, a declarat duminică, pentru AGERPRES, managerul de proiect al Expoziţiei Internaţionale GastroPan 2018, Boroka Jakab.

“Noi suntem conştienţi că avem mult de investit în această ţară, avem unităţi de cofetărie, de brutărie care sunt foarte bine dotate şi echipate, dar nu este ceva general pentru toate unităţile din ţară. Trebuie să învăţăm mult, să folosim materii prime de calitate, tehnologii noi. Expoziţiile internaţionale reflectă şi nivelul de trai din ţările respective, aşa cum reflectă şi GastroPan pentru România, dar aşa cum reflectă şi expoziţiile organizate în Germania, Franţa, Italia. Infrastructura oferită de ţara organizatoare, logistica sunt reflectate în calitatea expoziţiei. Mulţi dintre expozanţii străini ne-au spus că, din păcate, infrastructura nu e suficientă. Acelaşi lucru îl remarcăm şi noi, fiindcă lipsa infrastructurii ne face probleme în organizarea manifestării”, a spus Boroka Jakab.