Iranul acuză SUA: Donald Trump caută pretexte pentru anularea acordului nuclear

0
352

donald-trump-hassan-rouhani-763282Ministerul de externe iranian a declarat sâmbătă că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, caută pretexte pentru anularea acordului în domeniul nuclear dintre Iran şi comunitatea internaţională.

„Indiferent de motiv, nu vom permite să se întâmple asta”, a afirmat ministrul adjunct de externe Abbas Araghchi, care a precizat că problema va fi abordată marţi, la Viena, în cadrul unei reuniuni consacrate implementării acordului din 2015, informează Agerpres citând agenţia DPA.

Săptămâna aceasta, secretarul de stat american, Rex Tillerson, criticase înţelegerea cunoscută oficial ca Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune, susţinând că nu îşi atinge scopul de a opri programul de înarmare nucleară al Iranului.

Acordul semnat cu cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU permite Iranului utilizarea puterii nucleare exclusiv în scopuri civile şi îi interzice orice activitate în domeniul rachetelor balistice care ar putea transporta la ţintă încărcături atomice.

Încă dinainte să câştige alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump a criticat puternic acordul nuclear încheiat între marile puteri şi Iran şi politica lui Barack Obama faţă de Teheran. Mai mult, o tensionare suplimentară a relaţiilor dintre SUA şi Iran a venit, la începutul acestui an, atât prin testele balistice iraniene, cât şi prin decizia lui Donald Trump de a interzice intrarea în Statele Unite a imigranţilor din şapte ţări din Orientul Mijlociu, inclusiv Iran, ordin executiv ce ulterior a fost anulat de instanţa americană.