El Clasico: Real Madrid – FC Barcelona (ora 21.45)

0
352

52147Astă seară, începând cu ora 21.45, toată respiraţia fotbalistică a Spaniei este reţinută de celebrul „El Clasico”, de această dată, fiind în joc, titlul de campioană.  Cotidianul AS titrează că, astă seară, se confruntă două stiluri: verticalitate contra posesie. Aşadar: Real Madrid 75 p. (31 partide), FC Barcelona 72 p. (32 partide). Se licitează faptul că banca tehnică a Realului este net superioară celei a Barcelonei. Astfel, în timp ce la Real Madrid, columbianul James Rodriguez, cumpărat cu 75 de milioane de euro în 2014, de la AS Monaco, nu este titular, aşa cum se întâmplă şi cu Alvaro Morata, Lucas Vasquez, Marco Asensio (21 de ani, 9 goluri în toate competiţiile), la Barcelona lucrurile stau realmente neliniştitor, Rafinha, Arda Turan, Denis Suarez, Andre Gomes neridicându-se la valoarea titularilor. O mare decepţie este Paco Alcacer, adus pentru 30 de milioane de euro de la Valencia. Cu numai 4 goluri în 17 mecuri de Liga nu a reuşit să intre în standardele cerute unui atacant la Barca. În Catalonia, Alcacer este considerat ca o achiziţie neinspirată şi despărţirea este anunţată pentru luna iunie. Trioul MSN (Messi, Neymar, Suarez) utilizat meci de meci pare deja obosit şi acest lucru s-a văzut în returul partidei cu Juventus Torino. Antrenorul Luis Enrique a apelat la câţiva tineri din echipa de rezerve (Alena, Carbonell, Cardona, Marlon, Nili), dar ei nu sunt copţi pentru a suportă încărcătura psihică a unui El Clasico. La Barca va lipsi Neymar, aflat în stare de suspendare. Chiar dacă e dificil de spus care dintre cele două echipe este favorită astă seară, se poate spune, încă, cu certitudine, că diferenţa este dată de componenţa băncilor tehnice.