Prinsă cu ţigări de contrabandă în piaţa din Brazda lui Novac

0
292

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj au organizat, ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură antisocială, în cartierul Brazda lui Novac, din municipiul Craiova. În urma acestei acţiuni, în jurul orei 14.00, jandarmii au depistat-o, în piaţa agroalimentară din cartier, pe Veronica I.P., în vârstă de 57 de ani, din Craiova, care deţinea la punctul de lucru al unei societăţi, în vederea comercializării, 8320 ţigarete (48 de pachete) de diferite mărci, fără marcaj fiscal legal, valoarea estimativă de comercializare fiind de 3300 lei. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul, depozitarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul Vamal. Cantitatea de ţigarete a fost predată pe bază de proces-verbal reprezentanţilor  Direcţiei Regionale Vamale Craiova, iar dosarul va fi înaintat organelor competente pentru continuarea cercetărilor, după cum au anunţat reprezentanţii IJJ Dolj.