Vulnerabilităţi… neinventariate

1
146

Exceptând anumiţi ani, cu regim optim de precipitaţii, contăm prin părţile locului mai mult pe iminenţa secetei în această perioadă a anului decât pe inundaţii provocate de cursurile interioare de apă, datorate ploilor. Este şi motivul pentru care pârâiaşele Doljului, indiferent de cum se numesc ele – Fratoştiţa, Brabova, Baboia, Desnăţui, Terpeziţa, Teslui, Rasnic, Amaradia, ş.a.m.d. – nu sunt considerate vulnerabilităţi, aşa cum este, de pildă, Jiul sau Dunărea. Care în 2006 şi-a făcut de cap, din cauza atingerii debitului istoric, cum s-a spus, deşi în mai 1970 nu fusese mai mic. Şi? S-a refăcut digul de protecţie cu fonduri năucitoare, care în prezent este traversat de cine vrea şi nu vrea, cu autovehicule de tot felul. Despre întreţinerea costisitoarei lucrări hidroameliorative de la Dunăre nu se mai vorbeşte şi dacă apele bătrânului fluviu îşi văd de cursul lor domol, este în regulă. Nici o îngrijorare de ceea ce s-a făcut cu bani publici nu mai există. Momentan. În schimb, avem stări de alertă legate de pârâiaşele enunţate, care în anumite momente ale anului, când nu te aştepţi, devin furioase, provocând pagube materiale de luat în seamă. Şi ajungând aici avem o problemă, nu insurmontabilă, cât de ordin pragmatic. Cine trebuie să le securizeze cursul pe raza localităţilor traversate? În exclusivitate Serviciul de Gospodărirea Apelor Jiu, pendinte de Administraţia Bazinală de Ape Jiu? Fără nici un aport din partea autorităţilor locale? Sunt acestea exonerate de orice contribuţie proprie în închiderea breşelor, consolidarea malurilor, decolmatarea albiilor, altminteri lucrări de rutină, în condiţiile existenţei unor planuri locale de apărare? Nu este cu putinţă ca Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să fie pe post de moaşă comunală pentru orice localitate doljeană traversată de vreun pârâiaş inofensiv, care vara seacă, dar se dovedeşte capabil de năbădăi în restul anotimpurilor. Şi până la urmă, degeaba se avântă temerar angajaţii ISU când revărsarea este produsă şi apele inundă gospodării şi culturi agricole. Avem o legislaţie în vigoare – Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare – dar suntem părăsiţi de orice spirit gospodăresc şi orice spirit de prevedere. Şi atâta vreme cât vom chibiţa pe marginea drumului, contemplând angajaţii ISU care zăgăzuiesc, prin saci de nisip, întinderea „nenorocirilor”, în punctele critice, nu vom scăpa de vulnerabilităţile neiventariate. Fiecare curs interior de apă, cu utilitatea lui, reprezintă o ameninţare dacă nu se întreprinde ceea ce trebuie. Şi pentru a spune adevărul, prin părţile locului nu se face mai nimic.

1 COMENTARIU

  1. Perfect adevarat,d-le Mircea Cantar, dar, nu vedeti ca , din toti acesti “specialisti” , de dupa 1989,niciunul dintre cei pe care ii amintiti aici Dvs., de la institutiile respective, absolut NIMENI, nu s-a gandit la adevaratii vinovati si care , pentru asemenea competente sunt platiti de la buget??!!Astfel am postat si in GDS , sa va citeasca acest articol dupa care, sa-si dea si dumnealor cu parerea.

Comments are closed.