Realegerea lui Giorgio Napolitano, acum în vârstă de 88 de ani, în funcţia de preşedinte al Italiei, nu este un bun semnal de sănătate al democraţiei transalpine. Mandatul său este de 7 ani, ceea ce înseamnă că ar putea părăsi palatul Quirinale la vârsta de 95 de ani. Este rezonabil acest lucru? În timpul primului mandat, Napolitano a demonstrat în mai multe ocazii că este un om de stat, responsabil şi clarvăzător. El a fost cel care a părut convins de necesitatea ca guvernul lui Silvio Berlusconi să demisioneze. Oricum, a rămas respectat şi de stânga şi de dreapta. Dar realegerea sa, sâmbătă, s-a datorat mai puţin calităţilor, dovedite, cât derutei sistemului politic. Mai mult ca niciodată, în ultimele luni, acest sistem s-a dovedit incapabil să dea Italiei un guvern pe măsura problemelor cu care se confruntă. În luna februarie, electoratul a trimis o majoritate de stânga (Partidul Democrat) la Camera Deputaţilor, dar nu şi la Senat, ceea ce împiedică formarea guvernului. Desemnat de un colegiu al „marilor electori”, şeful statului, deşi nu guvernează, exercită o influenţă importantă asupra sistemului. Dar cinci scrutinuri deja organizate n-au permis partidelor să cadă de acord asupra altui nume decât cel al lui Giorgio Napolitano. Sistemul este gripat şi este vorba de instituţii inadecvate, inclusiv un bicameralism paralizant, în timp ce clasa politică este incapabilă de a ieşi din mici jocuri de putere nevrednice. Lucrurile sunt complicate şi dintr-un alt punct de vedere: Italia este a treia economie a zonei euro, o ţară cheie pentru viitorul Europei, una din locomotivele bunăstării vechiului continent. Italia este centru de recuperare a uniunii monetare europene. Este fragilă momentan. Chiar dacă finanţele publice şi balanţa comercială sunt într-o stare mai bună decât cele din Franţa, datoria publică se apropie de o rată intolerabilă: 120% din PIB. La cea mai mică zgâlţâială financiară sau politică, Trezoreria italiană are probleme. Iar contagiunea este eminamente periculoasă pentru întreaga zonă euro. Se spune că stânga ar fi putut instala la Quirinale o persoană solidă şi competentă precum Romano Prodi. Ar fi fost un semnal pozitiv pentru toată Europa. A eşuat, victimă a divizărilor sale. S-a redeschis astfel uşa guvernării partidului lui Berlusconi, perspectivă uluitoare. Înţelepciunea preşedintelui Giorgio Napolitano nu va fi suficientă pentru a scoate Roma din această situaţie. Formarea unui guvern pe ruine este prima sarcină a preşedintelui Napolitano. Partidul Democrat (PD), sosit în frunte la alegerile din februarie, trebuie să propună numele unui potenţial şef de guvern preşedintelui. Citat acum este numele fostului premier, Giuliano Amato, un democrat de centru-stânga foarte moderat, supranumit „doctorul subtil”. Persoană respectată în ţară şi cu o bună imagine, potrivit celor de la cotidianul „Corriere della Sera”. Are însă 74 de ani şi a condus deja Italia în perioada delicată a anchetelor din 1992-1993, când clasa politică a fost acuzată de corupţie. A revenit în 2000 şi 2001. Un alt nume citat este al vice-secretarului PD, Enrico Letta. Bursa din Milano a reacţionat pozitiv la realegerea lui Napolitano, dar toată lumea aşteaptă un nou guvern, care să dea un răspuns concret şi rapid problemelor ţării.
