Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă

0
190

În fiecare an, la 23 aprilie, este prăznuit Sf. Mucenic Gheorghe. S-a născut în Capadocia şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. După moartea tatălui său, s-a mutat în Palestina împreună cu mama sa. Îmbrăţişând cariera militară, prin osteneală şi pricepere, tânărul Gheorghe a ajuns conducător de oaste în garda împăratului.

Se ştie că, deşi era păgân, împăratul Diocleţian nu a luat nici o măsură împotriva creştinilor până în anul 303, când, îndemnat de ginerele său, Galeriu, a pornit prigoana împotriva creştinilor. Cunoscând decretul de prigonire a creştinilor, Gheorghe s-a înfăţişat înaintea împăratului şi a mărturisit că este creştin. Diocleţian a poruncit să fie dus în temniţă şi supus la chinuri ca să se lepede de credinţă. Sf. Gheorghe a îndurat toate suferinţele trupeşti, fiind luminat şi întărit de Mântuitorul Hristos. Cei de faţă, văzând că Sf. Gheorghe rămâne viu şi nevătămat, au slăvit într-un glas pe Dumnezeul creştinilor. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, a crezut în Hristos după ce Sf. Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Înţelegând că toate încercările lui sunt zadarnice, împăratul a poruncit să li se taie capetele şi Sfântului şi împărătesei Alexandra. Astfel, în ziua de 23 aprilie, rămânând tare în credinţă, Sfântul Gheorghe s-a mutat la Hristos, Domnul său, de unde a continuat să facă minuni, venind în ajutorul celor ce-l cheamă în rugăciunile lor.

Una dintre aceste minuni s-a săvârşit într-o biserică vestită a Sf. Gheorghe, dintr-un sat cu puţini locuitori. Neavând cine să o îngrijească, biserica ajunsese o ruină în jurul căreia copiii satului se adunau şi se jucau. Printre ei, era un copil totdeauna biruit şi ocărât de toţi ceilalţi. Într-o zi, supărat de multele ocări, şi-a întors ochii spre biserică şi a zis: „Sfinte Gheorghe, ajută-mi să biruiesc şi eu şi-ţi voi aduce în biserică o plăcintă”. Şi i-a biruit pe toţi ceilalţi, în jocurile lor copilăreşti, nu o dată, ci de mai multe ori. Întorcându-se acasă, îi spune mamei despre făgăduinţa făcută Sfântului şi mama, iubitoare, face degrabă o plăcintă bună. Iar el, ducându-se în biserică, o lasă înaintea altarului şi, închinându-se, pleacă. Patru negustori, fiind în trecere, intră în biserică să se închine Sf. Gheorghe. Văzând plăcinta bună, caldă, cu aburi bine mirositori, zic în sinea lor: “N-are Sfântul trebuinţă de aceasta. S-o mâncăm noi şi în locul ei punem tămâie”. După ce o mănâncă, vor să iasă din biserică, dar nu nimeresc uşile pentru că păreau a fi ca zidul. Au pus câte un ban de argint în locul plăcintei, dar n-au putut ieşi. Apoi, au pus toţi un galben şi-l rugau pe Sfânt să-i lase să iasă, dar în zadar. Atunci, au pus fiecare câte un galben şi, rugându-se cu căldură, au găsit uşile bisericii deschise.

Vestea despre această minune a străbătut ţinuturile învecinate şi oamenii credincioşi, adăugând aur şi argint la “darul” celor patru negustori, au zidit o biserică nouă pe care au înfrumuseţat-o cu toate podoabele. Şi se săvârşesc în această biserică minuni spre slava lui Hristos Dumnezeu şi spre lauda Sf. Mare Mucenic Gheorghe.