Zece europeni sancţionaţi de China

0
719

Beijingul a anunţat ieri sancţiuni concrete contra zece europeni (europarlamentari şi universitari) şi contra patru otganizaţii ca măsuri de retorsiune la sancţiunile UE pentru represiunile prezumate contra minorităţii musulmane uigure. Printre personalităţile vizate de sancţiuni şi care nu au dreptul să intre în China, Hong Kong şi Macao se află eurodeputatul francez Raphael Glucksmann, care a evocat într-un discurs în Parlamentul European sub forma „J’accuse” necesitatea luării unor măsuri contra oficialilor chinezi. Lângă acesta se mai află doi europarlamentari germani, Reinhard Butikofer şi Michel Gahler, un bulgar, Ilgan Kyuchyan, slovacul Miriam Lexmann. Sunt de asemenea în vizorul Beijingului un parlamentar olandez şi unul belgian dar şi savantul german Adrien Zens al cărui raport privind uigurii din provincia Xinjiang a suscitat vii reacţii la Beijing. Institutul comitetului politic şi de securitate al Consiliului UE, subcomitetele privind drepturile omului din PE, Institutul Mercator din Germania şi Fundaţia Alianţa democratică din Danemarca sunt de asemenea „sancţionate”.