La Togliatti, România nu s-a ridicat la nivelul Craiovei

0
297

În sala în care handbalistele din Bănie au obţinut calificarea în semifinalele Cupei EHF, tricolorele au fost surclasate de naţionala lui Trefilov

În sala în care SCM Craiova a reuşit recent una dintre cele mai spectaculoase victorii şi calificări ale sportului românesc, învingând puternica formaţie Lada, din Togliatti, naţionala României a pierdut fără drept de apel în faţa echipei Rusiei, scor 30-25 (17-15), într-un meci din preliminariile Campionatului European 2018. Şi tricolorele au redus ecartul abia pe final, după ce gazdele conduceau la un moment dat cu 30-22. Bogdan Burcea l-a „subordonat” pe Evgheni Trefilov în duelul Craiova – Krasnodar din Cupa EHF, dar selecţionerul rus a făcut acelaşi lucru cu spaniolul Martin Ambros în duelul echipelor naţionale ale Rusiei şi României. Daria Dmitrieva, centrul rus de 22 de ani care a impresionat şi în Sala Polivalentă, în acel Craiova – Lada, a fost artizana succesului Rusiei, cu 10 goluri marcate şi alte faze create pentru coechipiere. Printre tricolore s-au aflat şi două jucătoare ale Craiovei, portarul Iulia Dumanska şi extrema Valentina Ardean Elisei, care au revenit astfel la Togliatti. Şi de această dată fetele noastre s-au descurcat bine, Dumanska intervenind excelent în câteva rânduri, în repriza secundă, în timp ce Ardean a marcat două goluri, unul din 7 metri, dar s-a accidentat în debutul părţii secunde. Au evoluat pentru România: Dumanska, Dedu (portari), Neagu 9 goluri, Pintea 3, Ana Maria Popa 3, Dragut 3, Ardean 2, Laura Popa 2, Chiper 2, Buceschi 2, Laslo 1, Pristăviţa, Zamfirescu, Bazaliu. Şi totuşi, România ar păstra prima şansă de a câştiga grupa, dacă îşi va lua revanşa în faţa Rusiei, duminică, de la ora ora 18.30, la Cluj Napoca. Primele două echipe se califică la Europene, dar câştigătoarea grupei va fi cap de serie la tragerea la sorţi. În clasament, după 3 etape, România şi Rusia au câte 4 puncte, Austria are 2 puncte, iar Portugalia – zero puncte, ultimele două echipe având un meci mai puţin. Dacă-şi va câştiga cele 3 meciuri rămase, România va câştiga grupa.