Transportatorii de persoane şi mărfuri, „în vizorul” poliţiştilor

0
757

În cursul zilei de luni, 21 martie a.c., poliţiştii rutieri doljeni, împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR) Dolj au organizat, pe principalele drumuri din judeţul Dolj, o acţiune pentru verificarea autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri şi persoane. Asta pentru că defecţiunile tehnice ale autovehiculelor folosite la transportul persoanelor pun în pericol viaţa pasagerilor. Pe parcursul acestor activităţi, oamenii legii au constatat 147 de abateri de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi  în valoare de peste 13 000 lei. Dintre acestea, 57 de sancţiuni au fost aplicate unor conducători de autovehicule destinate transportului rutier de mărfuri, iar alte 76 de amenzi au fost aplicate unor conducători de autovehicule destinate transportului de persoane. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 6 permise de conducere şi au retras 9 certificate de înmatriculare păentru deficienţele constatate, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.