Amenzi pentru o petrecere

0
485
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. La aceste activităţi au participat peste 450 de efective. În cadrul acţiunilor, poliţiştii doljeni au verificat modul în care sunt respectate prevederile Lg 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 100 de societăți comerciale, 120 de locaţii de interes, 270 de mijloace de transport, fiind legitimate totodată aproximativ 3.900 de persoane. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 26.000 de lei, din care 136 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție. În urma acţinui, ieri seară, poliţişti din cadrul Secției 3 Poliție Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la  faptul că la un restaurant din Craiova este organizat un eveniment privat la care participă mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii,  care au identificat un bărbat de 46 de ani, din Craiova, în calitate de organizator al petrecerii, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.500 lei, conform prevederilor Legii 55 /2020.
De asemenea, poliţiştii au identificat 17 persoane participante, care au fost sancționate contravențional pentru participarea la petrecere în spațiu închis și neportul măștii de protecție conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare totală de 25.000 lei.