Curtea de Apel Craiova și instanțele arondate, „foarte eficiente” în anul 2017

0
618

Ședința de bilanț a activității desfășurate în cursul anului 2017 de Curtea de Apel Craiova și instanțele arondate, desfășurată ieri, a relevat faptul că instanța continuă să se situeze pe a doua poziţie în ierarhia curţilor de apel din ţară, atât ca număr de dosare intrate, cât și în privința celor soluționate. Astfel, privită din perspectiva ansamblului indicatorilor de performanţă, activitatea Curţii de Apel Craiova precum şi a instanţelor arondate s-a încadrat la gradul „foarte eficient”.

În cadrul Adunării generale a judecătorilor Curţii de Apel Craiova, desfășurată ieri, la Craiova, a avut loc dezbaterea bilanţului activităţii desfăşurate în cursul anului 2017, cu participarea judecătorilor din circumscripţia curţii de apel, a preşedinţilor tribunalelor şi judecătoriilor arondate. Din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la ședința de bilanț au participat doamnele judecător Andrea Annamaria Chiş, Lia Savonea şi Nicoleta Ţînţ, dar și judecătorii Mihai Bogdan Mateescu, Mihai Andrei Bălan şi Teodor Victor Alistar, cărora și s-au alăturat, din partea Ministerului Justiţiei, ministrul secretar de stat, judecător Mariana Moţ, procurorul general adjunct Eugen Cristian Grigorie de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, şi decanul Baroului Dolj, avocat Lucian Bernd Săuleanu.

Analiza activităţii desfăşurate de judecătorii Curţii de Apel Craiova în cursul anului 2017 a avut ca punct de plecare actul de justiţie desfăşurat în contextul economico-social şi legislativ actual, cu toate consecinţele pozitive, dar şi cu cele ce au determinat reale dificultăţi în gestionarea managementului administrativ judiciar. Curtea de Apel Craiova şi instanţele din raza sa de competenţă au înregistrat, la nivelul anului 2017, un număr de 215.164 dosare nou intrate, cumulând pe rol un total de 284.468 de cauze, în creştere cu 2 % (5371 de cauze) comparativ cu anul 2016. Dintre acestea, au fost soluţionate 218.642 cauze, rezultând astfel o rata de soluţionare de 101,6%. La finalul anului 2017 stocul a fost de 65.826 de cauze, mai mic faţă de anul anterior, când dosarele ramase nesoluţionate au atins un număr de 66.928. Pe rolul Curţii de Apel Craiova, în anul 2017, s-au înregistrat 20.005 cauze noi, care, împreună cu stocul de 3.300 dosare existent la 1 ianuarie 2017, au cumulate un volum total de 23.305 cauze.

«Curtea de Apel Craiova continuă să se situeze pe a doua poziţie în ierarhia curţilor de apel din ţară, având o pondere de 10,1 % din totalul dosarelor nou intrate pe rolul instanţelor din ţară. Situaţia este similară şi pentru numărul cauzelor soluţionate, Curtea de Apel Craiova având o pondere de 11,9 % din totalul hotărârilor pronunţate la nivel naţional. Privită din perspectiva ansamblului indicatorilor de performanţă, stabiliţi de Consiliului Superior al Magistraturii, diagrama activităţii judiciare a Curţii de Apel Craiova precum şi a instanţelor arondate s-a încadrat la gradul „foarte eficient”», ne-a declarat judecător Ionel Grigorie, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Craiova.