John Kerry anunţă că a ajuns împreună cu Serghei Lavrov la un acord cu privire la un armistiţiu în Siria

0
291

Secretarul de Stat american John Kerry a anunţat duminică faptul că a ajuns înpreună cu omologul său rus Serghei Lavrov la un acord provizoriu asupra condiţiilor unei încetări a ostilităţilor în Siria, adăugând că există în continuare aspecte nerezolvate. “Am ajuns la un acord provizoriu de principiu asupra prevederilor unei încetări a ostilităţilor, care poate începe în zilele următoare”, a declarat Kerry, la Amman, într-o conferinţă de presă comună cu Nasser Judeh, ministrul iordanian de Externe. Kerry a declarat că a discutat cu Lavrov duminică, anterior, şi că şi-au exprimat speranţa ca preşedinţii american Barack Obama şi rus Vladimir Putin să discute, în zilele următoare, pentru a finaliza acest acord provizoriu de principiu. Ambele părţi “completează în continuare detalii”, a mai spus şeful diplomaţiei americane. Ministerul rus de Externe a confirmat, într-un comunicat, că Lavrov şi Kerry au discutat duminică la telefon despre un armistiţiu în Siria. Moscova a precizat că cei doi au discutat despre condiţiile unui armistiţiu, care ar urma să excludă operaţiuni împotriva unor organizaţii “recunoscute ca teroriste de către Consiliul de Securitate al ONU”.