Judecătorii Tribunalului Dolj au menţinut, ieri, măsura arestării preventive faţă de tânărul de 28 de ani din comuna Moţăţei ajuns după gratii în luna octombrie, anul trecut, după ce i-a tăiat gâtul cu o sabie, unui consătean. Instanţa a decis amânarea cauzei pentru data de 7 martie a.c.
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut, la termenul de ieri, măsura arestării preventive faţă de Petrică Marian Dobre, de 28 de ani, din comuna Moţăţei, judecat pentru tentativă la infracţiunea de omor: „Menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul Dobre Petrică Marin, prin încheierea nr.274 din 13.10.2015 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.10243/63/2015. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Dobre a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv în luna noiembrie, pentru tentativă de omor, dosarul a intrat în procedura camerei preliminare, iar în urma analizării acestuia, judecătorii au constatat legalitatea rechizitoriului şi au dispus începerea judecării procesului, ieri fiind primul termen. Magistraţii au amânat cauza pentru 7 martie a.c..
Reamintim că fapta pentru care tânărul a ajuns în spatele gratiilor s-a petrecut în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2015. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, în noaptea respectivă, între Constantin Andrei Gheonea, de 24 de ani, din Moţăţei, şi Petrică Marin Dobre, de 28 de ani, din aceeaşi localitate, a izbucnit un conflict. Cei doi s-au apucat la ceartă în barul în care se aflau şi după un schimb de replici, Dobre l-a luat la pumni pe Gheonea, lovindu-l în special în zona feţei. Ca să scape, tânărul de 24 de ani a fugit afară şi s-a refugiat în autoturismul unui prieten. Petrică Marin Dobre a ieşit şi el şi a tăiat anvelopele maşinii în care era celălalt tânăr. Gheonea şi-a sunat tatăl, să vină să-l ia, şi au pornit amândoi pe jos, numai că o maşină i-a ajuns din urmă şi a coborât Dobre, înarmat cu o sabie, cu care l-a lovit pe Constantin Andrei Gheonea la gât. Victima a fost transportată de urgenţă la spital, lucru ce i-a salvat viaţa, întrucât rana suferită, o plagă de 13-15 cm, în zona latero-cervicală stângă, a fost extrem de gravă. După ce a fost stabilizată, victima a fost examinată şi de medicii legişti care au stabilit că are nevoie de 80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi că i-a fost pusă viaţa în primejdie. În cursul zilei de 12 octombrie, Petrică Marin Dobre a fost reţinut pentru 24 de ore, în baza ordonanţei de reţinere emisă de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, iar marţi, 13 octombrie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, fiind şi acum în spatele gratiilor.