Doljean arestat pentru tentativă de viol

0
44

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Castranova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o hotărâre rămasă definitivă ieri, la Tribunalul Dolj, pentru tentativă de viol. Tânărul a încercat să oblige o fată de 16 ani, din aceeaşi localitate, să întreţină raporturi sexuale cu el, însă fata a reuşit să scape din mâinile lui şi a fugit, oprindu-se direct la Poliţie.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, poliţiştii de la Secţia Rurală Coşoveni au fost sesizaţi săptămâna trecută, mai exact pe 16 februarie, în jurul orei 18.40, de o tânără de 16 ani, din comuna Castranova că, în timp ce mergea către casă a fost acostată de un tânăr care a încercat să o violeze. În baza plângerii minorei, oamenii legii au demarat cercetările şi au stabilit că, în aceeaşi zi, în jurul orei 16.00, în timp ce fata se îndrepta către Castranova, pe jos, pe un drum agricol, a fost acostată de Cătălin Costel Pavel, de 23 de ani, din satul Puţuri, comuna Castranova, care a încercat să întreţină forţat raporturi sexuale cu fata. Tânăra s-a împotrivit, a reuşit să scape din mâinile lui, a fugit şi s-a oprit direct la poliţie. Poliţiştii au îndrumat-o pe victimă către Institutul de Medicină Legală Craiova, pentru obţinerea certificatului medico-legal şi, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de Pavel, iar pe 18 februarie a.c. procurorul a emis ordonanţă de reţinere pe numele acestuia pentru comiterea infracţiunii de tentativă de viol. O zi mai târziu, pe 19 februarie, Cătălin Costel pavel a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care a emis mandat pe o perioadă de 30 de zile pe numele inculpatului. Pavel a ajuns în arestul IPJ Dolj, dar a contestat hotărârea Judecătoriei, însă ieri, Tribunalul Dolj a respins contestaţia sa, hotărârea rămânând definitivă: „respinge ca nefondată contestaţia declarată de inculpatul PAVEL CĂTĂLIN COSTEL împotriva încheierii nr. 14 din data de 19.02.2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova. În baza art. 275 alin. 2 CPP obligă pe contestatorul-inculpat la plata sumei de 70 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu din data de 22.02.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj. În aceste condiţii, Pavel rămâne în arestul IPJ Dolj cel puţin până la expirarea celor 30 de zile.