Cuba: Ultima bătălie a lui Raul Castro

0
104
Raul Castro

Adunarea Naţională de la Havana ar trebui să-l realeagă, la 24 februarie a.c., pe generalul Raul Castro (81 de ani), în funcţia de preşedinte al Consiliului de stat şi al Consiliului de miniştrii. El ocupă deja aceste funcţii din 2008, când i-a succedat fratelui său Fidel, grav bolnav. Raul Castro a promis limitarea mandatelor liderilor la numai două, a câte cinci ani fiecare, aşa că noul şef de stat va fi desemnat în 2018. Supravieţuirea castrismului, la putere din 1959, se joacă pe teren economic. Socialismul de stat cubanez, hipercentralizat şi birocratic, încearcă să evolueze spre o economie mixtă, deschisă iniţiativei private, fără pierderea controlului politic asupra societăţii. O strategie cu risc ridicat, dar, potrivit cercetătorilor Pavel Vidal Alejandro şi Omar Everleny Perez, de la Centrul de Studii în Economie al Universităţii din Havana, „Guvernul preferă reforme graduale, dar generaţia istorică a revoluţiei nu are timp pentru a pune în aplicare reformele progresive. Autorităţile au nevoie rapidă de rezultate pozitive, pentru prezervarea consensului social”. Una dintre măsurile spectaculoase ale guvernului de la Havana a fost anunţată în 2010, când s-a iniţiat suprimarea a 1,8 milioane de locuri de muncă (un sfert din populaţia activă) în aparatul public. În cele din urmă s-au suprimat numai 365.000 de locuri de muncă şi în compensare s-a promovat o legislaţie privind înfiinţarea cooperativelor şi crearea de mici antreprize. Numărul persoanelor individuale care lucrează pe cont propriu a fost la sfârşitul anului trecut de 400.000 (26% dintre acestea în Havana). În pofida acestei deschideri economice, cubanezii sunt în continuare săraci. Salariul mediu lunar este de 465 de pesos (15 euro), la un sfert din cât era în 1989, pe vremea subvenţiilor sovietice. Foarte multe locuri de muncă private s-au creat în agricultură, după ce în ultimii trei ani 1,5 milioane hectare au fost acordate ţăranilor pentru a fi lucrate. Producţia de orez şi cartofi a crescut, dar cea de lapte şi carne a scăzut. 80% din necesarul alimentar se importă şi efortul statului se ridică la 2 miliarde de dolari în 2013, afectând o balanţă comercială şi aşa deficitară. Slabă consolare, SUA nu mai sunt principalul furnizor şi primul loc l-a luat Brazilia. La Zafra, recolta de suc de trestie a fost de 1,4 milioane tone anul trecut. „Fără suc ţara nu există”, se spune. Se vorbeşte de o stagnare a producţiei, într-un moment în care preţul pe piaţa internaţională este foarte bun, apropiat de cel al nichelului, în fruntea exporturilor cubaneze. Din cele 3 milioane de turişti, anul trecut canadienii au constituit principalul contingent (peste 1 milion), urmaţi de americani (600.000). Principala decepţie a Havanei este legată de eşecul prospectărilor de petrol: nici antrepriza spaniolă Repsol, asociaţi norvegienilor de la Statoil şi indienilor de la ONGC, nici malaezienii Petronas, nici venezuelenii PDVSA n-au găsit aur negru. Ruşii vor avea aceeaşi „şansă”? Antrepriza Zarubejnevft a început prospectările în apele cubaneze de curând. Havana este aliatul privilegiat al Venezuelei şi Chinei. Şi pentru prima dată după 1959 a recunoscut necesitatea investiţiilor străine în reabilitarea industriei de prelucrare a zahărului. Anul trecut, antrepriza de stat Azcuba a semnat un acord cu grupul brazilian Odebrecht, pentru modernizarea unei fabrici de zahăr în provincia Cienfuegos. După această deschidere într-un domeniu simbolic vor urma şi alte investiţii. Băncile canadiene şi europene sunt deja reprezentate la Havana. Economiştii cubanezi admit o „dependenţă extraordinară” de Venezuela: schimburile comerciale depăşesc 6 miliarde de dolari. Acestea sunt urmate de cele cu China (1,9 miliarde dolari), Canada (971.000 dolari) şi Brazilia (500.000 dolari). Caracasul s-ar putea să intre într-o zonă de turbulenţe din cauza stării de sănătate a preşedintelui Hugo Chavez. Cel de-al doilea mandat al lui Barack Obama a deschid o fereastră de oportunitate către Havana. Normalizarea relaţiilor ar fi deplin profitabilă. Cu condiţia ca şi conservatorii, de-o parte şi de alta, şi referirea este la cei din Florida, să nu opteze pentru o politică revanşardă.