Prima întâlnire din cadrul proiectului „Educă-ţi pozitiv copilul!”

0
319

În Sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” are loc astăzi, ora 18.00, prima întâlnire din cadrul proiectului „Educă-ţi pozitiv copilul!”. Destinat părinţilor din comunitatea locală, indiferent de statutul socio-profesional şi de nivelul de pregătire psiho-pedagogică, acesta are ca scop sporirea abilităţilor parentale prin dezvoltarea unor tehnici de comunicare mai bune între părinţi şi copii. Vor fi abordate teme ce vizează locul și rolul copilului în cadrul familiei; nevoile specifice ale copiilor și adolescenților; empatie, educație și relaționare transgenerațională; copii supradotați – evaluare, îngrijire și educație; manifestările și comportamentul disfuncțional la copii şi adolescenţi (droguri, alcool, agresivitate, violență); stres și traumatism la copilul și adolescentul provenit din familii aflate în divorț emoțional/instituțional; conceptul de „good enough parenting” etc.