Acţiune de combatere a activităţilor ilicite de comerţ, la Rast

0
203

Ieri dimineaţă, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Dolj, împreună cu polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat o acțiune în târgul săptămânal din comuna Rast. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea activităților ilicite ce pot fi comise în piețe, târguri, oboare sau piețe agro-alimentare, precum și în zona adiacentă acestora. Polițiștii au controlat 9 societăți comerciale, au legitimat peste 160 de persoane, și verificat 38 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.500 de lei. Cu această ocazie, în cadrul campaniei naționale “Stop tăierile ilegale”, cetățenii au fost informați cu privire la consecințele legale ale încălcării legislației în domeniul silvic, fiind distribuite și materiale informative.