Dolj: Articole pirotehnice şi ţigări de contrabandă descoperite de poliţiştii din Calafat

0
426
Conform IPJ Dolj, în această dimineaţă, în baza unor informaţii deţinute de către poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Calafat, a fost efectuată o acţiune de control în Piaţa Agroalimentară Calafat. Astfel, la magazinul unei societăţi comerciale poliţiştii au descoperit 43 de cutii conţinând produse pirotehnice interzise la deţinere şi comercializare. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele administratoarei, Natalia T.,de 51 de ani, din Calafat, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere de articole pirotehnice fără drept”, urmând ca la definitivarea cercetărilor, dosarul să fie înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat cu propuneri legale. Cantitatea de produse pirotehnice a fost indisponibilizată de poliţişti în vederea distrugerii. 
Cu ocazia aceleiaşi acţiuni, în incinta unui alt magazin din Piaţa Agroalimentară Calafat, poliţiştii au găsit 42 pachete ţigarete netimbrate, de diferite mărci, care erau oferite spre vânzare de către administratorul Florin D., de 61 de ani, din Calafat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar cantitatea de ţigarete a fost indisponibilizată de poliţişti în vederea confiscării.