Dolj: Acţiune pentru combaterea depăşirilor neregulamentare

0
382
Potrivit IPJ Dolj, ieri, 21 decembrie 2017, între orele 0900-1200 şi 1400-1800, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii încălcării de către conducătorii de autovehicule a regulilor de circulaţie privind efectuarea depăşirilor. Cu această ocazie au participat 6 poliţişti şi au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, 3 dintre acestea fiind pentru depăşiri neregulamentare. De asemenea au fost reţinute 3 permise de conducere, toate pentru efectuarea depăşirii neregulamentare de către conducătorii auto. Sancţiunile contravenţionale aplicate de oamenii legii se ridică la valoarea de 2680 lei.