Elevii de la Şcoala „Decebal”, daruri din şi pentru suflet

0
392

Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost celebrată, aşa cum se cuvine, şi de cadrele didactice şi elevii Şcolii Gimnaziale „Decebal” din Craiova. Prin contribuţia elevilor, a fost posibilă oferirea unor daruri copiilor din mai multe centre educaţionale, care au posibilităţi restrânse de a-l primi pe Moş Crăciun.

decebalCa în fiecare an, cei care fac parte din Şcoala Gimnazială „Decebal” ştiu să sărbătorească Naşterea Domnului. Din puţinul lor, oferă daruri şi celor mai puţin fericiţi. «Nu suntem la prima activitate de acest fel. Preşcolarii şi elevii noştri au participat la acţiunea „Dăruieşte! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!”, care face parte din Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC). Au fost donate peste 160 de pachete cu jucării, dulciuri, rechizite, haine. Toate aceste daruri vin din contribuţia copiilor. Cei mici au bucurat , prin darurile oferite din suflet, inimile altor copii mai puţin norocoşi decât ei.

Am mers la Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Mina”, la structurile noastre – Grădiniţa „Decebal” şi instituţia de la Izvoru Rece –, la Complexul de Servicii Comunitare „Noricel”, Asociaţia ACCES România. Faptele bune aduc Spiritul Crăciunului în suflet. Să fie cât mai multă bucurie în casele tuturor! Naştere Domnului Iisus Hristos să însemne pentru toţi copiii prilej de sărbătoare», a precizat prof. Angelica Nuţă, director aş Şcolii Gimnaziale „Decebal”