Înainte de sfârşit de an, şefii Serviciilor subordonate Instituţiei Prefectului de Dolj, respectiv Permise şi Paşapoarte, au prezentat, ieri, bilanţul activităţilor din 2011. Prefectul judeţului a afirmat că este “extrem de muţumit” de modul în care au decurs lucrurile în acest an, cu atât mai mult cu cât în urma vizitei Corpului de Control a ministrului Administraţiei şi Internelor din primăvara acestui an “am ieşit foarte bine”.
“Este o zi de bilanţ, cu tot ceea ce a însemnat activitatea din 2011, activitate specifică celor două servicii publice, respectiv Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor în Judeţul Dolj şi Serviciul Public Comunitar Eliberare şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din Dolj. Am avut, în primăvară, la solicitarea mea, şi Corpul de Control al ministrului Administraţiei şi Internelor, inclusiv pe cele două Servicii, iar acum au revenit să vadă dacă s-au realizat măsurile care s-au trasat la controlul din luna aprilie. Am ieşit foarte bine în urma acestui control. Nu a fost consemnată absolut nici o deficienţă nici în funcţionarea acestor două Servicii (…). Sunt extrem de mulţumit de modul cum se desfăşoară activitatea la cele două servicii”, a apreciat Nicolae Giugea.
“Dacă nu eşti născut să devii conducător auto, poţi să faci o mie de şcoli!”
Conducerea Compartimentului Permise, Înmatriculări şi Examinare a precizat că în 2011 au fost emise peste 73.000 de documente reprezentând certificate de înmatriculare, permise de conducere şi examinări şi că, în acest moment, parcul auto al Doljului constă în 154.066 de vehicule, dintre care 60% sunt concentrate în municipiul Craiova.
În privinţa examenelor organizate pentru cei care îşi doresc să devină conducători auto, şeful structurii, cms. Constantin Stan spune că deşi examinarea decurge în condiţii bune, “nu toate lucrurile sunt puse la punct”: “Pe viitor, căutăm să îmbunătăţim activitatea din punct de vedere calitativ. Noi colaborăm cu aceste şcoli de şoferi care există pe raza judeţului. Sunt 381 de instructori şi 36 de profesori de legislaţie rutieră. Cred că proba teoretică în sistemul computerizat este singura probă care nu poate fi fraudată, pentru că ia peste 25 de imagini aleatorii cu poze, la intrarea în sală este un sistem de recepţie, iar camerele de luat vedere sunt orientate astfel încât arată foarte bine faţa persoanelor care dau proba scrisă şi pot fi identificaţi oricând”. Oricât de bine ar fi însă puse la punct toate sistemele, şi oricât de calificat ar fi personalul instituţiilor implicate în desfăşurarea examenului cu pricina… “dacă nu eşti născut să devii conducător auto, poţi să faci o mie de şcoli”, a afirmat, şi pe bună dreptate, cms. Constantin Stan.
Nimic nu scapă necontrolat
Referitor la Compartimentul Înmatriculări, potrivit acestuia datorită sitemelor de verificare introduse orice autoturism poate fi verificat “până în Ţările de Jos”. “Avem portal cu RAR-ul şi nici o maşină nu poate fi înmatriculată fără a fi verificată. Nu am avut probleme nici cu chitanţele şi taxele de poluare, pentru că pe toate le verificăm, prin sistemele noastre, la organele financiare”.
Cât despre taxa de poluare… “Se vorbeşte despre reducerea taxei de poluare cu 25%, dar, până în prezent, nu a apărut absolut nimic în acest sens. În momentul când va apărea vă vom informa”, a conchis cms. Constantin Stan.
Misiunile diplomatice şi oficiile consulare primesc cereri pentru paşapoarte
În ceea ce priveşte Serviciul de paşapoarte, şeful acestuia, cms. Oană Gheorghe a venit cu o serie de noutăţi privind documentele pe care instituţia le emite. Astfel, un element de noutate pentru cetăţeni este faptul că în cadrul colaborării cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, se primesc cereri de paşapoarte, atât temporare, cât şi electronice. “La misiunile diplomatice cererile pentru paşapoartele temporare sunt soluţionate pe loc sau în aceeaşi zi, iar celelalte paşapoarte sunt tipărite la Centrul Naţional Unic de Producţie a Paşapoartelor Electronice de la Bucureşti şi sunt trimise prin curier la toate reprezentanţele României în Străinătate”, a explicat acesta. Pe de altă parte, fiecare cetăţean are dreptul să aleagă reprezentanţa sau serviciul de unde ridică paşaportul. “Au fost situaţii când s-au depus cereri la reprezentanţele României din străinătate şi au ridicat paşapoartele din ţară sau invers”, a exemplificat comisarul Oană.
791 doljeni, restricţionaţi de la libera circulaţie
În 2011, la Serviciul de Paşapoarte s-au primit 20.995 de cereri, din care 11.174 pentru paşapoarte electronice şi 9.821 temporare, în timp ce la oficiile consulare şi ambasadele din străinătate au fost înregistrate 1.410 de cereri şi s-au personalizat 9.750 de paşapoarte temporare. Totodată, s-au eliberat 9.810 paşapoarte electronice, şi 9.759 temporare. Pe de altă parte, 615 cetăţeni români, cu domiciliul în Dolj, au cerut stabilirea domiciuliului în străinătate, iar 73 au cerut restabilirea domiciliului în judeţul nostru. Pentru încălcarea legii privind regimul paşapoartelor au fost sancţionate 319 persoane şi au fost depistate 17 infracţiuni la nivelul Serviciului, comise de 9 persoane. “Dintre acestea, cele mai importante sunt cinci infracţiuni de fals privind identitatea, cinci de fals în declaraţii, cinci de uz de fals, o complicitate la fals şi o trecere frauduloasă din alt stat în România. Am primit comunicări pentru 791 de doljeni restricţionaţi în ceea ce priveşte dreptul la liberă circulaţie. Dintre aceştia, 371 persoane au fost comunicate ca fiind arestate, 11 persoane au fost accidentate în străinătate, 18 au decedat în străinătate, 40 au fost expulzate şi trei au fost internate în centre de specialitate, iar noi am comunicat 213 persoane către instanţele de judecată”, a precizat conducerea Serviciului de paşapoarte.
Punct mobil de preluare a cererilor de paşapoarte, la Calafat
“Ne propunem ca în trimestrul următor să deschidem un punct mobil de preluare a cererilor la Calafat, fiind localitatea cu cea mai mare distanţă faţă de sediul Serviciului nostru. Vom încerca să facem acelaşi lucru şi la Bechet, cu condiţia să beneficiem de logistica necesară şi de spaţiul adecvate”, a şeful Serviciului de paşapoarte, cms. Oană Gheorghe.
Italia arestaţilor
Potrivit cms. Gheorghe Oană, în Italia sunt arestaţi cei mai mulţi cetăţeni doljeni, respectiv 72. Însă “doljenii nu au scăpat nici un continent”, astfel că rapoartele indică indică: 4 arestaţi în Germania, 41 în Anglia, 4 în Norvegia, 10 în Cipru, 6 în Suedia, 25 în Grecia, 11 în Belgia, 10 în Austria, 9 în Mexic, 8 în Tailanda, 18 în Bulgaria şi 1 în SUA, iar lista poate continua. Aşadar,… cetăţenii din judeţul Dolj se bucură din plin de dreptul de liberă circulaţie pe tot mapamondul.
Conform şefului Serviciului Permise din Dolj, cms. Constantin Stan, mai puţin de 50% dintre susţinătorii examenului de obţinere a permisului autor reuşesc să treacă de proba scrisă şi să intre la proba practică. Dintre aceştia din urmă, 88% promovează examenul.