Program „decent” pentru campania de calificare la Mondiale

0
73

Tricolorii vor avea 3 „duble” tari în care vor întâlni Olanda, Turcia sau Ungaria

Federaţia Română de Fotbal a anunţat ieri programul meciurilor din preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014, grupa D (zona Europa), decis de reprezentanţii federaţiilor naţionale la hotelul Sheraton din Amsterdam. Partea bună este că vom debuta şi apoi vom încheia campania de calificare cu două meciuri relativ facile, cu Estonia şi Andorra, ceea ce ne-ar putea asigura atât un start favorabil, de moral, cât şi o încheiere la îndemână a preliminariilor. Totuşi în octombrie 2012, martie şi septembrie 2013 vom avea „duble” de foc, în care vom întâlni Olanda, Turcia sau Ungaria la un interval foarte scurt, acesta fiind unul dintre motivele care au creat disensiuni la negocierile precedente. Selecţionerul Victor Piţurcă s-a declarat însă mulţumit per total de programul României, evident mai bun decât cel stabilit la întâlnirea precedentă cu reprezentanţii adversarelor din grupă. „Privit strict din punctul nostru de vedere, programul este unul bun, incomparabil mai bun decat cel stabilit pe 24 octombrie şi pe care noi nu l-am acceptat. Începem cu două meciuri din care putem obţine punctaj maxim, urmează două duble dificile în octombrie 2012 şi martie 2013, dar încheiem cu o programare avantajoasă, cu trei jocuri acasă şi unul în deplasare. Olanda are un program mai dificil, cu un start pe măsură imediat dupa EURO 2012, dar ceea ce trebuie să ne privească este exclusiv echipa noastră. Oricum, una peste alta, sunt mulţumit” a declarat Victor Piţurcă.

Încheiem anul pe locul 56

Echipa naţională a României încheie anul 2011 pe locul 56 în lume, cu 562 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna decembrie, conform site-ul oficial al FIFA. În faţa tricolorilor sînt echipe ca Iran sau Honduras. Adversarele României în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 ocupă următoarele poziţii:Olanda – locul 2 (1.365 de puncte), Turcia – locul 28 (769 de puncte), Ungaria – locul 37 (665 de puncte), Estonia – locul 57 (555 de puncte),Andorra – locul 206 (nici un punct). Primele 10 locuri în clasamentul FIFA: 1. Spania, 2. Olanda, 3. Germania, 4. Uruguay, 5. Anglia, 6. Brazilia, 7. Portugalia, 8. Croaţia, 9. Italia, 10. Argentina.

Programul grupei D a preliminariilor pentru CM Brazilia 2014:

7 septembrie 2012: Andorra – Ungaria, Estonia – ROMÂNIA şi Olanda – Turcia

11 septembrie 2012: Turcia – Estonia, ROMÂNIA – Andorra şi Ungaria – Olanda

12 octombrie 2012: Turcia – ROMÂNIA, Estonia – Ungaria şi Olanda – Andorra

16 octombrie 2012: ROMÂNIA – Olanda, Ungaria – Turcia şi Andorra – Estonia

22 martie 2013: Ungaria – ROMÂNIA, Andorra – Turcia şi Olanda – Estonia

26 martie 2013: Turcia – Ungaria, Estonia – Andorra şi OLANDA – România

6 septembrie 2013: Turcia – Andorra, ROMÂNIA – Ungaria şi Estonia – Olanda

10 septembrie 2013: Ungaria – Estonia, ROMÂNIA – Turcia şi Andorra – Olanda

11 octombrie 2013: Andorra – ROMÂNIA, Estonia – Turcia şi Olanda – Ungaria

15 octombrie 2013: Turcia – Olanda, ROMÂNIA – Estonia şi Ungaria – Andorra