Pregătiri de Crăciun, în spatele gratiilor

1
431

În această iarnă, atmosfera de sărbătoare răzbate şi dincolo de gratii. De Crăciun, dar şi de Anul Nou, deţinuţii din penitenciarele craiovene vor avea parte de un program special şi de un meniu din care nu vor lipsi bucatele tradiţionale. Chiar dacă mulţi dintre ei sunt închişi ani mulţi de acum încolo pentru fapte grave, puşcăriaşii aşteaptă Crăciunul cu nerăbdare.

Cea mai mare închisoare din Oltenia, Penitenciarul Craiova are în custodie printre cei mai periculoşi deţinuţi din ţară. Cu toate acestea, pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului sunt în plină desfăşurare şi aici, iar bucătării pun la punct zilele acestea ultimele detalii legate de meniul puşcăriaşilor. Chiar dacă unii dintre ei sunt condamnaţi şi pentru fapte de violenţă, reprezentanţii închisorii susţin că aceştia merită o şansă să revină în societate atunci când îşi vor ispăşi pedeapsa, iar cea mai bună metodă este aceea de a-i integra prin astfel de programe.

Revenind la meniul pregătit în bucătăria penitenciarului, deţinuţii vor găsi pe masă tot felul de bucate tradiţionale. Persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Craiova vor avea parte de sărbători de un meniu îmbunătăţit, din care nu vor lipsi, la masa de prânz sarmalele cu carne de porc, varza călită cu carne de pui, piureul de cartofi cu carne de pui şi cozonac, iar la masa de seară vor avea parte pe lângă mâncarea, constând în cartofi natur cu carne de porc şi piure de cartofi cu carne de pui cu murături – pentru cei cu altă religie decât cea ortodoxă şi cei cu regim medical – şi de desert precum budinca de macaroane cu brânză.

Penitenciarul va răsuna de colinde

Sărbătorile din penitenciar nu se rezumă, însă doar la meniul tradiţional. De sărbători, persoanele private de libertate, vor avea parte şi de activităţi pe linia intervenţiei şi educaţiei psihosociale constând în vizite în societate, şi activităţi în interiorul penitenciarului.

„În ultima perioadă au fost o serie de vizite în societate. Un grup de persoane private de libertate – femei a vizitat copiii de la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. Apoi, un grup de nouă femei persoane private de libertate au vizitat Mânăstirea Cârcea alte cinci având ocazia să vadă muzeul Casa Băniei şi Catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru”, a declarat Cătălin Borleanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Craiova.

În plus, în cadrul penitenciarului a avut loc zilele trecute un spectacol de dansuri şi cântece tradiţionale, oferit de tineri de la Palatul Copiilor. În zilele de sărbătoare, în Ajunul Crăciunului, dar şi pe 25 şi 26 decembrie, corul persoanelor private de libertate, format din femei care îşi ispăşesc pedeapsa în cadrul Penitenciarului Craiova va prezenta un spectacol de colinde. De asemenea, o parte dintre deţinuţi vor participa la slujbele religioase desfăşurate în capela unităţii. Nu în ultimul rând, în seara de Crăciun şi cea de Revelion programul de vizionare TV va fi prelungit.

Slujbă religioasă în capela închisorii

Şi la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova atmosfera de sărbătoare se simte deja. Un grup de deţinuţi a mers cu colindul la Centrul pentru Persoane Vârstnice de lângă Spitalul Judeţean din Craiova, dar şi la Cercul Militar. Astăzi, la închisoare va fi împodobit bradul de Crăciun, iar mâine se va derula un program artistic în incinta penitenciarului pentru persoanele private de libertate cu colinde şi obiceiuri de iarnă. Tot în această perioadă vor fi organizate expoziţii cu obiecte confecţionate chiar de deţinuţi. De Crăciun, dar şi în zilele următoare, deţinuţii vor putea participa la slujbe religioase oficiate la capela unităţii de către preotul voluntar din cadrul Mitropoliei Olteniei. Pe masa de Crăciun deţinuţii vor găsi preparate tradiţionale specifice, de la ciorba de porc şi sarmale şi până la cozonac şi friptură. De Anul Nou meniul va cuprinde piftie, piure cu friptură şi tort de biscuiţi. De asemenea, în reţeaua de televiziune cu circuit închis a închisorii se vor difuza programe de colinde şi obiceiuri de Crăciun.

 

1 COMENTARIU

  1. Felicitari cadrelor din penit.Craiova.Este poate curios pentru lumea normala dar in aceste unitati sunt cateva sectoare ,care mai mult stau in unitate in aceste zile.Cei din interior au gresit intradevar dar oamenii de aici au alta menire,pentru ei procesul de recuperare este datorie de serviciu.Cadrele unitatilor de penit.sunt pregatite pentru ai reda societatii oameni normali pe cei inchisi.Este adevarat tot ce s-a mentionat in articol.

Comments are closed.