22 Decembrie 1989 – O zi astrală, văzută de un protagonist al evenimentelor: general-maior Dumitru Roşu

0
403

În fiecare an rememorăm derularea evenimentelor petrecute la Craiova şi în Dolj pe 22 Decembrie 1989, încercând elucidarea celor întâmplate, cu un plus de informaţie şi coerenţă în raţionamente. Mai ales că suntem, în continuare, bombardaţi de poliţişti ai gândirii cu accente de caricaturizare şi ducere în derizoriu a unor evenimente plătite cu sânge. „Autonegarea românească a făcut şcoală” spunea, cu amărăciune, în „Scrisoarea adresată prietenilor săi români”, în 2001, filosoful Gaspar Tamas Miklos, pe care l-am mai evocat şi în anii trecuţi. Revoluţia din decembrie 1989 de la Craiova este circumscrisă organic Revoluţiei române, iar aceasta, la rândul ei, anului 1989, când, rând pe rând, până la căderea zidului Berlinului,  într-o noapte friguroasă de noiembrie, s-a produs înlăturarea regimurilor totalitare comuniste. „Materia primă”, de această dată, pentru retrospectiva celor petrecute exact acum 22 de ani, este extrasă din declaraţia făcută la 20 februarie 1990 de generalul-maior Dumitru Roşu, stins între timp din viaţă, care îndeplinea funcţia de comandant al Armatei a III-a, cu sediul la Craiova, în faţa procurorului militar lt.col. Emil Văduva, şeful Parchetului Militar Craiova. Selecţia textului şi intertitlurile aparţin redacţiei.

Un telefon de alarmă, în seara zilei de 16 decembrie

(…) Despre evenimentele de la Timişoara am aflat pentru prima dată în seara zilei de 16 decembrie 1989, când am primit la domiciliu un telefon de la lt.col. Zeca, înlocuitorul comandantului Diviziei Mecanizate 18 Timişoara, care m-a anunţat că în municipiul din Banat sunt câteva sute de persoane turbulente şi agresive, adunate în faţa unei biserici catolice, în favoarea unui preot (n.r. – Laszlo Tokes, pastor reformat), căruia până atunci nu-i auzisem numele, motiv pentru care am înţeles „Tokaci”. În virtutea funcţiei, am raportat cele aflate ministrului Apărării Naţionale, general-colonel Vasile Milea, la domiciliu. În tot cursul nopţii de 16/17 decembrie 1989 am rămas la sediul armatei, împreună cu şefii de secţii şi arme, comandanţii de mari unităţi din garnizoană cu statele lor majore. La miezul nopţii am fost informat de la Timişoara că numărul manifestanţilor crescuse la câteva mii de persoane, iar către dimineaţă rămăseseră în stradă numai câteva sute. Am mai fost informat, pe parcurs, tot de la Timişoara, că în aceeaşi noapte au fost sparte vitrinele unui număr important de magazine, din care s-au furat bunuri, în special ţigări, şi, totodată, s-a dat foc la magazine. Ministrul Apărării Naţionale a ordonat direct la Timişoara să fie scoase pe străzi 20 de patrule a câte 6 militari, fiecare conduse de subofiţeri, fără a fi dotate cu armament şi muniţie. Ordinele care priveau Garnizoana Timişoara se transmiteau, din dimineaţa zilei de 17 decembrie, direct de Ministerul Apărării Naţionale, eu fiind informat de comanda Garnizoanei Timişoara. În după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989, în jurul orei 17, am participat la teleconferinţa organizată la Comitetul Judeţean de partid Dolj, la care a absentat fostul prim-secretar Ion Traian Ştefănescu, fiind bolnav. Am ascultat informarea prezentată de Nicolae Ceauşescu, iar după încheierea teleconferinţei, pe plan judeţean s-au luat unele măsuri de întărire a pazei şi securităţii la obiectivele economice, administrative şi militare. Până la data de 21 decembrie 1989, în Garnizoana Craiova şi judeţul Dolj, precum şi în celelalte garnizoane subordonate Armatei a III-a, cu excepţia Timişoarei, nu au fost consemnate evenimente deosebite.

Gărzile patriotice din Dolj, trimise la Timişoara pentru restabilirea… ordinii

În seara zilei de 20 decembrie, s-a primit ordin de la Comitetul Central al PCR, în speţă de la secretarul Ion Dincă, ordin recepţionat de fostul prim-secretar Ion Traian Ştefănescu, în legătură cu pregătirea şi trimiterea a 10.000 de luptători din Gărzile patriotice, în Garnizoana Timişoara, pentru restabilirea ordinii, înarmaţi cu bâte şi alte obiecte contondente. Nu cunosc când s-au înapoiat membrii Gărzilor patriotice de la Timişoara şi, mai ales, ce activităţi au desfăşurat în această perioadă. În seara zilei de 21 decembrie 1989, la ordinul prim-secretarului Ion Traian Ştefănescu, ca urmare a teleconferinţei din acea zi, la sediul Armatei a III-a s-a întocmit, în comun, un plan special de apărare, la care au participat: şeful Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, unul dintre locţiitorii şefului Miliţiei Judeţene, comandantul unităţii speciale de Securitate, şeful de Stat Major al Diviziei II Mecanizată, comandantul grupului judeţean de pompieri şi doi ofiţeri din Secţia Operaţii a Armatei a III-a. În noaptea de 21/22 decembrie nu au fost scoase trupe din cazarmă, dar în dimineaţa zilei de 22 decembrie, în jurul orei 9, am primit telefon de la col. Geantă, directorul Întreprinderii de Avioane Craiova, că un grup numeros de la această întreprindere se îndreaptă spre centru cu lozinci şi pancarte şi vor antrena pe traseu şi alte colective muncitoreşti. Am ordonat col. Lungu, comandantul Diviziei II Mecanizate, să discute cu toţi ofiţerii care făceau parte din subunitatea desemnată, compusă din circa 50 de militari în termen, cu trei autocamioane şi 2-3 TAB-uri, militarii fiind dotaţi cu armament şi muniţie de război. Am atras atenţia şi mr. Neagoe, comandantul Regimentului 26 Mecanizat, din care făcea parte şi subunitatea, să nu se facă uz de armă, indiferent de situaţie. În jurul orei 10, protestatarii au ajuns în centrul municipiului, în număr de peste 10.000, unde au scandat lozinci anticomuniste şi anticeauşiste, penetrând cordoanele de apărare, fără a se produce incidente, intrând în sediul Comitetului Judeţean de partid. Mulţimea scanda „Armata e cu noi”, timp în care militarii s-au îmbarcat şi au revenit în cazarmă.

Ocuparea sediului Comitetului Judeţean de partid

Demonstranţii au pătruns în sediul Comitetului Judeţean de partid după ora 10,30, fără a întâmpina reacţia militarilor, care n-au executat foc de armă. După acest moment, şeful Inspectoratului de Interne a predat pistolul personal şi muniţia, la fel procedând şi fostul şef al Securităţii, lt. Marin Gherghe, ambii declarând că sunt alături de armată şi popor şi că vor executa ordinele date de mine. Din acest moment, la propunerea şi cu acordul celor pătrunşi în sediu, am preluat conducerea vieţii sociale şi economice din judeţ, până la constituirea unor structuri noi de conducere, activitatea Armatei a III-a fiind coordonată de lt.col. Ilie Marin, care ţinea locul de şef de Stat Major, şi lt.col. Cioflină Dumitru, şeful Secţiei Operaţii, ajutaţi de şefii de arme şi de secţii. Am rămas în sediul Comitetului Judeţean de partid până la data de 30 decembrie 1989, timp în care s-a înfiinţat Comitetul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale Dolj, în frunte cu cadrul universitar Marin Nisipeanu, organism care a preluat conducerea judeţului. În seara zilei de 22 decembrie 1989 am primit un telefon de la Ion Iliescu, care m-a întrebat despre soarta prim-secretarului Ion Traian Ştefănescu, aflat la sediul armatei împreună cu soţia, sub pază, şi mi-a indicat să mă folosesc de acesta pentru rezolvarea problemelor sociale din judeţ, întrucât le cunoştea mai bine. Ulterior am primit telefon şi de la generalul-colonel Militaru Nicolae, care fusese numit ministrul Apărării Naţionale şi care s-a interesat de soarta fostului prim-secretar, de situaţia din armată şi din judeţ, ordonându-mi să-l reţin în continuare sub stare de arest la comandamentul armatei. La data de 30 decembrie 1989 seara am mai primit un telefon de la Ion Iliescu, care mi-a spus că Ion Traian Ştefănescu împreună cu soţia, cu maşina personală, însoţit de o escortă, să fie dus la socrii lui din Bucureşti, ceea ce am executat. (…)

N.R.: Spaţiul nu ne îngăduie să stăruim asupra veritabilului bombardament cu zvonuri, mai ales după ce a început isteria cu teroriştii, care erau peste tot şi nicăieri. Lipsită de un centru de comandă cu autoritate deplină, în absenţa unor dizidenţi cu relief, revoluţia de la Craiova a avut şi partea sa de fanfaronadă, dar s-au înregistrat, totuşi, 19 morţi şi 100 de răniţi, în zilele care au urmat, potrivit comunicatului Procuraturii Militare. Oriunde se taie copaci, inevitabil sar şi aşchii. Dorinţa unei justiţii câmpeneşti, delaţiunile, denunţurile, mârşăvia şi frica – toate – au fost în numele virtuţii. Chiar dacă o declaraţie în faţa unui procuror militar, cum este cea dată de general-maior Dumitru Roşu, resimte impactul inhibării, de circumstanţă, în linii mari n-am desluşit omisiuni regretabile.