Ştim tot, să vedem ce iese!

0
168

Campania electorală, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, s-a încheiat, încât suntem orbiţi de atâte lumină, asfixiaţi de atâta informaţie, eliberaţi de povara dubiilor, şi angoaselor indescifrabile. Conform site-ului AEP, pentru alegerile prezidenţiale, la cele 534 de secţii de votare, din Dolj, din care 173 în municipiul Craiova, sunt aşteptaţi 515.015 alegători. Miza alegerilor prezidenţiale este una specială din motive asupra cărora nu mai trebuie stăruit. Conform Constituţiuei atribuţiile preşedintelui sunt împărţite în două mari categorii: politică internă (competenţe destul de limitate) şi politică externă. România alege al 5-lea preşedinte al său după 1989. Orintându-ne după sondaje, mai mult sau mai puţin credibile, nu numai la noi, calificat pentru turul doi pare deja Marcel Ciolacu, oferta PSD, urmat de George Simion / Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, o ordine destul de neclară, aptă de basculare, prin votul consistent al diasporei, unde votul a început de astăzi şi durează… trei zile. În general, scena politică şi cea mediatică a părut rupă în două: de o parte unii care au vorbit incontinent, agitat, convursionist, de cealaltă parte, alţii care au vorbit mai puţin decât a trebuit, încât am aflat tot felul de lucruri ambigue care nu interesau prea mult (interdicţia pentru George Simion de a intra pe teritoriul Ucrainei şi Republicii Moldova, cartea lui Nicolae Ciucă la care au făcut referiri şi cei care nu i-au văzut nici măcar coperţile, sursele de finanţare ale campaniei lui Mircea Geoană, etc.), bârfe de alcov, ştiri rupătoare, „breaking”, care n-au ajutat în clarificarea a ceea ce presupun interesa pe alegători. Posibil însă că alţii au înţeles şi priceput tot. Un succes „de ultimă oră” al tandemului Marcel Ciolacu – Nicolae Ciucă: aproape certa admitere în spaţiul Schengen de la 1 ianuarie anul viitor. Casele de pariuri, o noutate insolită, îl dau favorit pe Marcel Ciolacu la primul tur al confruntării pentru Cotroceni, urmat de liderul AUR, George Simion, după care vin Nicolae Ciucă (PNL) şi Elena Lasconi (USR). Ca niciodată, până acum, doljenii sunt puşi într-o situaţie specială: Nicolae Ciucă este senator de Dolj, originar din părţile locului, mai exact de la Pleniţa, legat afectiv aşadar de această parte a ţării. Marcel Ciolacu, premierul în funcţie, liderul PSD, contează pe aportul puternicei organizaţii de partid social-democrate, în temeiul alegerilor locale din vară, a venit în mai multe rânduri la Craiova, a făcut făgăduinţe, şi unele chiar s-au materializat. În fine, şi Mircea Geoană, fost senator de Dolj, speră să obţină voturi în judeţ, deşi este mai slab cotat în sondaje, decât ne-am fi aşteptat. Electoratul doljean a fost curtat şi de George Simion, de la AUR, care şi el speră –în absenţa unor structuri organizatorice cât de cât notabile- să rupă voturi. Cine se va califica pentru turul doi, marea finală, rămâne de văzut, însă bătălia pentru cel de al doilea finalist suscită un interes fără margini, la nivelul staff-urilor electorale. Cum participarea la vot poate fi considerată o obligaţie civică -nu este obligatorie ca în alte ţări-, fiecare dintre noi va vota conform propriei conştiinţe, nădăjduind, ca de fiecare dată, că va fi linişte, pace şi prosperitate în ţară.