Klaus Iohannis fuge şi astăzi de o confruntare cu Viorica Dăncilă

0
497
Viorica Dăncilă i-a mai dat o strigare lui Klaus Iohannis pentru o dezbatere comună, premergător turului doi al alegerilor prezidenţiale. Şi vorba jurnalistului de excelentă calitate, Victor Ciutacu „îl aleargă femeia asta de câteva săptămâni, îl ademeneşte, îl provoacă, el nu şi nu”. Candidata PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă a lansat, printr-o postare pe Facebook, un ultim apel la dezbatere, contra-candidatului său Klaus Iohannis, propunând ca evenimentul să aibă loc astă seară la ora 20 la Palatul Parlamentului. Nici un răspuns până la această oră, şi slabe speranţe, să putem asista, la ceea ce ar fi trebuit.
Postarea Vioricăi Dăncilă:
“SCRISOARE DESCHISĂ
Dragi români,
Dragi jurnaliști,
Dragi formatori de opinie,
Indiferent de opțiunea dumneavoastră duminică, cred că sunteți de acord cu toții că felul în care domnul Iohannis a ales să se comporte în toată această perioadă este DE NEACCEPTAT. Nimeni, dar absolut nimeni, nu și-ar fi permis să refuze, fără niciun argument credibil, o dezbatere electorală.
Nimeni nu a înțeles până la acest moment de ce întrebare fuge atât de tare domnul Iohannis. Ce poate să justifice o asemenea atitudine de dispreț și lipsă de reacție la apelul românilor? Ce ne ascunde domnul Iohannis?
Eu, până în ultima clipă, voi insista și voi fi pregătită pentru confruntarea democratică pe care românii o cer și o merită!
Așa că lansez un apel public. Să îl chemăm pe Klaus Iohannis la dezbatere în această seară, începând cu ora 20:00, la Palatul Parlamentului! Echipa mea de campanie deja încearcă să ia legătura cu staff-ul domnului Iohannis pentru a stabili această întâlnire.
PS: Chiar și în ultima zi de campanie, domnul Iohannis le spune românilor, la fel de obsesiv și stupid, că au de ales între dumnealui și PSD. Nu, domnule președinte! Românii au de ales între un om care fuge de întrebări și unul care, în ultimele zile, a răspuns câtorva sute de întrebări venite de la toți jurnaliștii, fără menajamente, fără repetiții, fără regie!”