ANP: Peste 15.000 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota la scrutinul de duminică

0
401

Peste 15.000 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situaţia statistică estimativă arată că numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot este de 17.941, iar al celor cu drept de vot, care şi-au exprimat în scris intenţia de a participa la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, se ridică la 15.151. Numărul deţinuţilor custodiaţi este de 20.324, precizează ANP.