Învăţământul Profesional şi Tehnic – spre revitalizare

0
994

Ieri, în Sala de Conferinţe a Consiliului Judeţean Dolj a avut loc o masă rotundă cu tema „Formarea profesională iniţială – provocări şi perspective”. Acţiunea este înscrisă în demersurile Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) de consultare a factorilor interesaţi cu privire la cele mai bune soluţii pentru creşterea contribuţiei învăţământului profesional şi tehnic la dezvoltarea socio-economică la nivel naţional, regional şi local, prin efortul tuturor partenerilor sociali.

La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene din dolj, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, ai mediului de afaceri, precum şi oaspeţi din judeţele care fac parte din Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia. Scopul a fost relansarea învăţământului profesional şi tehnic, inclusiv cel dual, formă care, de câţiva ani, este pe un trend ascendent. Au fost prezentate două Programe: „Formarea profesională iniţială – provocări şi perspective”, de către Felicia Săndulescu, director adjunct al CNDIPT, absolventă al actualului Colegiu Naţional „Carol I” şi al Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii din Craiova; „Răspunsul sistemului de educaţie şi formare profesională din regiune la cerinţele angajatorilor în anul şcolar 2018 – 2019”, prezentare făcută de Lucia Purcăreanu, inspector de specialitate şi coordonator local al CNDIPT. „Sunt două proiecte în care sunt implicate şi autorităţile locale, judeţene, inspectoratele şcolare şi mediul de afaceri. A fost un an dificil, dar am găsit înţelegere la factorii de decizie locali, cărora le mulţumim, iar , aici, la Dolj, am găsit o foarte mare deschidere. Din 2019, vrem să facem aceste întâlniri în şcoli, împreună cu elevii, părinţii şi cadrele didactice. Vrem ca învăţământul profesional şi tehnic să nu mai fie o cenuşăreasă şi să nu se mai vorbească despre ceva de genul „dacă nu înveţi, ajungi la profesională”. Este nevoie de specialişti bine pregătiţi, iar, în ultimii ani suntem în creştere în ceea ce priveşte numărul elevilor înscrişi la această formă de învăţământ. Dacă, în 2012/2013 aveam, la nivel naţional, cca. 11.000 de tineri, acum numărul acestora a depăşit 80.000, iar forma de învăţământ dual tinde să ia amploare, angajatorii dovedint deschidere în acest sens”, a precizat  Dalia Maria Mircea-Dărămuş, director al CNDIPT.

Este nevoie de specialişti

Practic, întâlnirea de ieri, ca şi celelalte desfăşurate în ţară, anterior, a avut drept scop revitalizarea învăţământului profesional, fapt susţinut şi de invitaţii şi partenerii din program. „Sunt convinsă că vor continua aceste întâlniri regionale, în demersul dezvoltării învăţământului profesional şi tehnic. La Dolj, avem învăţământ de calitate, iar, de la an la an creşte numărul elevilor care aleg această formă, mai ales la dual, aici şi cu sprijinul autorităţilor şi al agenţilor economici” – prof.  Monica Leontina Sună, inspector – general al ISJ Dolj. „Formarea profesională a devenit una dintre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri. Cred că ar trebui ca formarea, prin foarte multele cursuri cu sprijin financiar de la Uniunea Europeană, să fie pe o perioadă mai lungă, pentru a avea o mai mare sustenabilitate. Într-o perioadă scurtă de pregătire, de maximum doi ani, nu cred că pot ajunge, repede, specialişti. De asemenea, este nevoie şi de ore de antreprenoriat, atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel universitar”,  Gabriel Vlăduţ, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj. „Ne bucurăm să fiţi oaspeţii noştri şi vă felicităm pentru iniţiativă. Este nevoie de această formă de învăţământ, mai ales în judeţul nostru, care se află în plină dezvoltare. Lipsa forţei calificate este o problemă. Consiliul Judeţean Dolj investe în dezvoltare, având două Parcuri Industriale care sunt deja ocupate, dar firmele au nevoie de specialişti. Sunt agenţi economici care şi-au deschis clase la licee, iar învăţământul dual este în dezvoltare, la noi putând vorbi de un succes. Trebuie să convingem elevii să înveţe o meserie” –  Cosmin Vasile, vicepreşedinte al CJ Dolj.