Preşedintele PNL, Ludovic Orban, baie de mulţime la Băileşti… / “Festivalul Zaibărului şi al Prazului”, ediţia a X-a

0
585

Timp de trei zile, Băileştiul lui Nea Mărin a fost în sărbătoare. Festivalul Zaibărului şi al Prazului”, aflat la cea de-a X-a ediţie, s-a încheiat ieri, cu expoziţia de preparate tradiționale Dolju-n bucate”, manifestare organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj în parteneriat cu Primăria Municipiului Băileşti, Consiliul Local Băileşti și Casa de Cultură „Amza Pellea. Manifestările, care au început de vineri, au fost dedicate în special vinului zaibăr, considerat unul din simbolurile Olteniei, fiind promovat de marele actor Amza Pellea, născut la Băileşti, şi de celebrul său personaj, “Nea Mărin”. Din păcate, spun localnicii, anul acesta producţia a fost afectată de condiţiile meteo, ceea ce face ca această licoare bahică să fie şi mai căutată. Din zaibăr şi din produsele tradiţionale, anul acesta, a gustat şi preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, oaspetele băileştenilor, care a precizat că este pentru prima oară la acest festival. Politicianul a vizitat şi Casa Memorială a marelui actor Amza Pelea şi a scris câteva rânduri în cartea de onoare.  

Cea de-a X-a ediție a festivalului dedicat zaibărului și prazului oltenesc a început vineri seară cu spectacolul „Toți avem dreptate”, scenariul și regia Adrian Andone, pus în scenă de actorii trupei de teatru „Masca” a Casei de Cultură „Amza Pellea”. Ziua de sâmbătă a debutat cu un car alegoric cu zaibăr și produse tradiționale, ce a însoțit de tineri în costume tradiționale și de fanfarele populare de la Desa și Ciuperceni.

După-amiaza, localnicii s-au strâns cu mic cu mare în Piața Civică la un concurs de interpretare muzică populară cu artiști amatori și un altul de glume oltenești. Au luat parte ansambluri folclorice din mai multe județe, precum „Armenișana” din Armeniș (Caraș -Severin), „Dor” din Sarighiol de Deal (Tulcea), „Doina Fărcașelor” din Fărcașele (Olt), „Dor Oltean” din Teslui (Olt), „Florile Ceahlăului” din Ceahlău (Neamț), Ansamblul Asociației Macedonenilor din România, „Bobocica” din Băilești (Dolj).

Mihai Viteazul, rolul memoroabil interpretat de Amza Pellea

Ieri dimineaţă, băileştenii au venit la Casa lui Nea Mărin, cel care, de-a lungul anilor le-a promovat zaibărul şi i-a făcut cunoscuţi peste hotare. A fost prezent şi Ludovic Orban, preşedintele PNL, care a fost invitat de primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţiu. Orban a vizitat casa memorială şi a scris câteva rânduri în cartea de onoare. „Sunt pentru prima oară la Casa Memorială “Amza Pellea” şi mă încearcă nişte emoţii foarte mari. Am primit invitaţia în urmă cu o lună de zile şi am onorat această invitaţie.  Este o plăcere şi o bucurie să fiu la Băileşti. Desigur, toate rolurile interpretate de Amza au fost memorabile, dar rolul lui Mihai Viteazul a fost unor memorabil. Nu este întâmplător că mă aflu astăzi ( n.r ieri) aici, în Anul Centenar”, a precizat preşedintele PNL, Ludovic Orban.  La Casa Memorială „Amza Pellea” a avut loc şi oficializarea  slujbei de sfinţire a zaibărului şi slobozirea pentru degustări. Carul alegoric cu butoiul cu “zaibărul lu’ Nea Mărin” s-a deplasat după slujbă în centrul oraşului, unde au fost programate concursuri pentru desemnarea celui mai bun zaibăr şi celei mai originale reţete. 17 participanţi au adus câte o sticlă de vin şi au primit un cod, astfel încât juriul format din 6 membri să nu cunoască numele celui care a adus zaibărul. „Punctăm în primul rând calitatea, gustul. apoi culoarea, şi nu în ultimul rand modul de păstrare ”, a spus Venus Coconoiu, preşedintele juriului.

La degustat cu Mircea Dinescu

Pentru al doilea an consecutiv, sărbătoarea băileșteană propune și expoziția-concurs cu preparate tradiționale „Dolju-n bucate”, la care și-au anunțat participarea localitățile Calafat, Afumați, Giurgița, Izvoare, Galicea Mare, Perișor, Radovan şi Cetate. Reprezentanţii acestor localităţi au pus la degustare cele mai bune preparate tradiționale care au jurizate de către localnici. Desigur, că preparatele pregătite de Mircea Dinescu au fost cele mai căutate, mai ales că erau prezentate chiar de către poet. Fasolea bătută cu ceapă prăjită şi ciolanul de porc afumat i-au făcut cu ochiul şi liberalului Orban, care a gustat din fiecare şi a servit alături de Mircea Dinescu un pahar de vin, dar nu zaibăr, ci un vin alb de Cetate. „Sunt un om de stânga…dar, liberal. Am adus la această expoziţie un vin de anul acesta, am o podgorie care se întinde pe 50 de hectare la Cetate.  Zaibărul este un vin foarte bun, dar nu poate să reziste foarte mult. În Franţa nu poţi să faci comerţ cu zaibăr, îl cultivi doar pentru tine. Nici limbile nu se dezleagă pentru că are un procentaj mic de alcool…”, a a explicat Mircea Dinescu, secretul zaibărului. Alături de zaibăr localnicii au prezent şi o serie de produse tradiţionale de toamnă: pastramă cu mămăliguţă, cârnăciori olteneşti, plăcintuţe cu praz şi cu mere, mititei la grătar, dovleac copt, raci umpluţi şi alte bucate tradiționale. Ziua de ieri s-a încheiat cu ceva mişcare. Cupa Băileștiului la Handbal,care a avut loc în sala de sport „Ada Nechita” și mai apoi la o vizită în Casa Memorială „Amza Pellea” .